Biletele costă 15, 25 şi 35 de lei şi vor fi scoase la vânzare în tranşe pentru a nu intra pe mâna speculanţilor.
Cluburile Oţelul Galaţi şi Steaua vor primi câte 2.000 de bilete la Supercupa României, care va avea loc în 17 iulie, la Piatra Neamţ, alte 8.000 de tichete urmând a fi puse în vânzare, joi, la casele Stadionului Ceahlăul.
Interesul este ridicat pentru meciul care va opune campioana Oţelul deţinătoarei Cupei României, Steaua.
"Ne sună oameni din toate judeţele apropiate să ne întrebe când începem să vindem bilete. Nu le vom scoate toate odată, pentru a nu le uşura munca speculanţilor, care îşi vor face printre primii apariţia", a declarat Iulian Boghean, directorul de marketing al clubului Ceahlăul, gazdă a evenimentului din 17 iulie.
Marţi, oficialii clubului s-au întâlnit cu reprezentanţii jandarmilor din Neamţ şi Bacău, iar joi se vor întâlni şi cu stewarzii pentru stabilirea detaliilor privind măsurile de securitate. Boghean spune că arena pietreană reprezintă un stadion sigur.
"Poate cel mai sigur din ţară. Dar trebuie să ne luăm măsuri pentru ca această partidă să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Experienţa organizării meciurilor echipei naţionale ne ajută, dar cred că acest joc va avea un grad şi mai mare de risc, ţinând cont şi de faptul că Steaua are cei mai mulţi suporteri în ţară, iar Galaţiul este echipa noastră, a Moldovei. Cu siguranţă, ne aşteptăm ca orgoliile să fie mari şi în tribune", a precizat oficialul clubului nemţean.