Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la cuvânt | Noii admiratori ai lui Stalin

Publicat in Libertatea, joi 7 iulie 2011 ·

E complicat să polemizezi pe teme de istorie cu nişte scamatori care scot din joben argumente false, iluzii.

E de necontestat că URSS a fost agresoarea în cel de-al Doilea Război Mondial. Dacă punem la socoteală şi dezvăluirile lui Viktor Suvorov, e clar că Stalin dorea războiul!

Pe 26 iunie 1940, la ora 22.00, Comisarul poporului pentruafaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-aprezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României “retrocedarea” Basarabieipână pe 28 iunie şi “transferul” Bucovinei.

Trecerea armatelor române Prutul la 22 iunie 1941 a fost o reacţie fireascăaacestui rapt teritorial. Toate clopoteleau răsunat, iar ţaraa îngenunchiat,într- un gest unic! Darsă- i dăm cuvântul analistului Vadim Trukhachev, care spune în “Pravda” negru pe alb: “Motivaţia română a fost parţial de înţeles: până în 1940, în componenţa României intrau Basarabia, Cernăuţi şi regiunea Odesa a Ucrainei moderne. Ţara a cedat aceste zone URSS în cadrul Pactului Molotov- Ribbentrop. Autorităţile sovietice au puspresiune asupra românilor, şi aliatul lor Germania nu a intervenit în acest moment”.

Nu-l iubesc pe Băsescu, nici nu-l urăsc, mi-e deja indiferent. Dar hai să nu falsificăm istoria. Cu astfelde analişti şi patrioţi probabil că în 1940 cedam toată Moldova ruşilor! Javrele astea patentate nu pricep ce-i ăla instinct naţional. Nimeni nu vrea să provoace Rusia. Am înghiţit multe umilinţe de-a lungul veacurilor, dar nu ne pervertiţi, prostituaţi până şi istoria

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Boc, întrebat despre varianta Lasconi-preşedinte şi Bolojan-premier: Discutăm după alegerile parlamentare încolo, în funcţie de votul românilor/ Evident că este ideal să ai o anumită consonanţă ideologică, dar mai e mult până departe

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele interimar al PNL Emil Boc afirmă, referitor la o variantă cu Elena Lasconi - preşedinte şi Ilie Bolojan - premier, că discuţiile despre actul de guvernare se vor purta după alegerile parlamentare, în funcţie de votul românilor.

Adrian Câciu: Românii trebuie să ştie că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Câţu cu austeritatea, în care nu mai sunt bani de pensii, se taie salarii sau, mai rău, investiţiile / Parlamentul trebuie să aibă ca prim partid politic PSD

News.ro acum 23 minute
Ministrul Investiţiilor, Adrian Câciu, a declarat marţi că românii trebuie să ştie că nu vrem să repetăm nici dieta Boc, nici dieta Câţu cu austeritatea, în care nu mai sunt bani de pensii, se taie salarii sau, mai rău, investiţiile, iar Parlamentul

Fostul președinte al Curții Constituționale și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Nicolae Popa, a murit

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul președinte al Curții Constituționale și al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Nicolae Popa, a murit la vârsta de 85 de ani. Anunțul decesului a fost făcut, marți, de Consiliul Superior al Magistraturii, într-un mesaj de condoleanțe pentru

Hotărâre a Înaltei Curți: Emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei

HotNews acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, că emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei. Decizia Înaltei Curți a venit după

Indicele ROBOR continuă să crească: cotaţia indicelui la 3 luni a atins marţi 5,87%

Mediafax acum o ora
Începând cu 14 noiembrie, indicele ROBOR la 3 luni şi-a reluat creşterea, depăşind 5,55%, nivel la care staţiona din 3 septembrie 2024. Evoluţia ROBOR este influenţată de mai mulţi factori dintre care cei mai importanţi se referă la politica monetar

Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior

Ziare.com acum o ora
Conform The European Conservative Italia și România, state membre ale UE au criticat inițiativa europeană de a impune o interdicție extinsă a fumatului și utilizării produselor cu tutun și nicotină în spațiile publice exterioare, susținând că nu a f

Călin Georgescu crede că sucurile precum Pepsi și Fanta conțin nanocipuri „care intră în noi ca în laptopuri”

HotNews acum o ora
Călin Georgescu, clasat pe primul loc în turul I al alegerilor prezidențiale, a declarat în urmă cu o lună, la un podcast, că sucurile carbogazoase, precum Fanta și Pepsi, conțin nanocipuri, iar odată consumate „intră în tine ca într-un laptop”. „Aș

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum 4 ore
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Trump a anunțat ce va face imediat după ce revine la Casa Albă. China a reacționat

Wall-Street.ro acum 40 minute
Donald Trump a confirmat că primele sale măsuri economice după învestirea sa în ianuarie vor fi creşterea taxelor vamale la produsele care vin din China dar şi din Canada şi Mexic, decizii pe care le justifică prin crizele legate de opioide şi imigr

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum 4 ore
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

mar.

-1°/4°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/6°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°