Intr-o perioada in care cuvantul "criza" e pe buzele tuturor, de la copil pana la politician, Teatrul de Revista "Constantin Tanase" vine sa ne demonstreze ca 'Veselia nu-i in criza!'. Cel mai recent spectacol muzical-umoristic regizat de maestrul Bitu Falticineanu va avea premiera la Teatrul de Vara 'Herastrau' sambata, 9 iulie si duminica, 10 iulie, de la ora 20,00, anunta institutia teatrala.
Premieră estivală îi are în distribuţie pe Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Alexandru Lulescu, Adriana Trandafir, Valentina Fătu, Liliana Mocanu, Anamaria Donosa, Cristian Simion, Nae Alexandru şi interpreţii Daniela Cristea, Alin Gheorghişan şi Radu Ghencea.
De pe scenă nu vor lipsi Ansamblul de Balet al Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase', cu un moment de acrobaţie susţinut de Tatiana Fecioru şi, în premieră absolută, un număr aerian la trapez cu Duo Dinică.
Scenografia evenimentului este semnată de arh. Theodora Dinulescu, iar aranjamentele muzicale poartă semnătura lui Dan Dimitriu.
Spectacolul va mai fi prezentat la Grădina de Vară 'Herăstrău' in zilele de 16, 17 şi 24 iulie.
Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete a Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' in zilele de miercuri, joi, vineri orele 09.00-19.00 la sala Savoy si sambata, duminica orele 11.00-20.00 la Sala Savoy si la Teatrul Vara `Herastrau`. Intr-o perioada in care cuvantul "criza" e pe buzele tuturor, de la copil pana la politician, Teatrul de Revista "Constantin Tanase" vine sa ne demonstreze ca 'Veselia nu-i in criza!'. Cel mai recent spectacol muzical-umoristic regizat de maestrul Bitu Falticineanu va avea premiera la Teatrul de Vara 'Herastrau' sambata, 9 iulie si duminica, 10 iulie, de la ora 20,00, anunta institutia teatrala.
Premieră estivală îi are în distribuţie pe Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi