Cel mai cunoscut ringannouncer din lume, Michael Buffer, aflat la Bucureşti pentru a prezenta meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean Paul Mendy, a declarat că boxerul român este "un campion extraordinar" şi unul dintre cei mai buni pugilişti din lume la ora actuală, informează Mediafax.
"Am venit pentru prima dată în România. Ca turist, vreau să vizitez castelul lui Vlad Ţepeş - Dracula. Nu mi-e frică, este plecat de mult dintre noi, dar s-ar putea să mai fie nişte vampiri. L-am mai anunţat de multe ori pe Lucian, este un campion extraordinar, este neînvins, ştie să lupte când este rănit şi ştie să revină pentru a câştiga. Cred că este unul dintre cei mai buni pugilişti din lume la ora actuală. L-am văzut pe Lucian şi în afara ringului, în particular, şi pare mereu în formă", a spus Buffer, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă.
Michael Buffer a menţionat că se bucură că fanii români vor avea posibilitatea de a-l vedea "la lucru" pe Bute şi a apreciat că meciul cu francezul Jean Paul Mendy va fi unul dificil.
Referitor la meciul în care ucraineanul Vladimir Klitschko l-a învins pe David Haye, devenind campion mondial la categoria grea, versiunea unificată WBO, WBA şi IBF, Buffer a precizat că partida a fost dezamăgitoare: "David Haye, deşi este un pugilist bun, a luptat dezamăgitor. Cred că a boxat doar cu gândul să nu fie făcut KO".
Întrebat care este cel mai frumos moment al carierei sale, celebrul ringannouncer a răspuns: "Unul dintre momentele mele favorite a fost când George Foreman a devenit campion mondial la 45 de ani, după KO-ul aplicat lui Michael Moorer".
Americanul Michael Buffer a venit în România alături de soţia sa, Christine, cuplul fiind aşteptat la aeroport de perşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja. Organizatorii galei "Campion pentru România" i-au pus la dispoziţie prezentatorului american un autoturi