Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu s-a întâlnit cu Boc la Guvern, înaintea evaluării miniştrilor în funcţie de absorbţia fondurilor UE

Publicat in Antena 3, joi 7 iulie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a fost la Guvern, unde a avut o discuţie cu premierul Emil Boc. Întâlnirea a avut loc cu numai câteva ore înaintea şedinţei pe care şeful Executivului o va avea cu miniştrii privind fondurile europene. Se pare că la discuţii au participat Daniel Funeriu, Marian Sîrbu, Roberta Anastase, precum şi Sorin Blejnar.

Cel mai probabil, vizita preşedintelui la Palatul Victoria are legătură cu evaluarea miniştrilor. Evaluarea se va face în funcţie de fondurile alocate pentru investiţii şi gradul de absorbţie a banilor europeni.

La ora 15.00, Emil Boc are programată o întâlnire cu minştrii pe tema absorbţiei fondurilor europene.

Stadiul absorbţiei fondurilor UE va fi analizat joi, într-o reuniune programată să fie organizată la Palatul Victoria. Potrivit lui Emil Boc, monitorizarea procesului de atragere a banilor europeni va continua pe perioada verii.

În iunie, preşedintele Traian Băsescu le-a cerut miniştrilor să se gândească dacă mai pot face parte din Guvern după prima jumătate a anului, în cazul în care datele care vor fi analizate pentru primul semestru vor indica un nivel redus al absorbţiei fondurilor UE.

Ariton, Ialomiţianu şi Igaş, codaşi la absorbţia fondurilor europene

Ministerul condus de Valeriu Tabără stă cel mai bine la capitolul absorbţiei fondurilor europene. Procentul de 26%, rată de absorbţie, îl plasează în faţa Ministerului Dezvoltării. Elena Udrea a depăşit nivelul de 100% de investiţii şi are un grad de absorbţie de peste 23%.

Proaspăt numit în funcţie, nici Sebastian Lăzăroiu nu are motive de îngrijorare pentru fotoliul de la Muncă. Gradul de absorbţie al banilor europeni primit moştenire de la Ioan Botiş este de peste 20%.

Ion Ariton, Laszlo Borbely, Gheorghe Ialomiţianu şi Traian Igaş par să fi fost mai lipsiţi de inspiraţie decât c

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 34 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

UPDATE Sorana Cîrstea și Irina Begu, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Următoarea ei adversară este argentinianca Mar

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 54 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°