"La teatru, în clipa în care simţi curentul scenei la ridicarea cortinei şi vine mirosul din sală, e un moment atât de puternic... nu poţi să-l uiţi. Mi-am dat seama că nu mă mai vindec, că este ca o boală, aşa că am hotărât să dau la Facultatea de Teatru", mărturisea prinţul-actor Şerban Cantacuzino într-un interviu.

Era descendent, a 16-a ramură, din domnitorul Şerban Cantacuzino, era fiul eminentului om de cultură, medic ca formaţie, dar regizor, scenarist şi critic de film prin vocaţie, Ion Cantacuzino, era nepotul uneia dintre marile Doamne ale teatrului românesc, Maria Filotti.

Actorul Şerban Cantacuzino, născut în 1941, a murit la Paris, unde se stabilise din 1990. A purtat cu el, de-a lungul întregii vieţi, darurile şi poverile unei îndelungate genealogii. Crescut în atmosfera de rafinată cultură a familiei, care i-a inoculat dragostea pntru tot ce înseamnă artă, dar în special pentru teatru, a urcat pe scenă din copilărie alături de bunica sa. Până la studiile de actorie se obişnuise deja cu mirosul scenei, cu exigenţele interpretării unui rol, cu felul în care trebuie spusă o replică, lucruri învăţate sub îndrumarea atentă şi generoasă a Mariei Filotti, dar şi a tatălui său. Primul rol al copilăriei a fost în "Prinţ şi Cerşetor", de Mark Twain, pe scena Teatrului Naţional, iar rolul de maturitate artistică va fi tot cel al unui prinţ, Eduard, din neuitatul spectacol "Richard al III-lea" de Shakespeare, alături de unul dintre corifeii teatrului românesc, George Vraca, în rolul titular. Între timp, de la macheta de teatru cu arlechini pe care şi-o construise acasă încă de la 10 ani, făcuse figuraţie în teatrul adevărat, în diferite roluri de copii, fusese David Copperfield la Teatrul Tineretului, călătorise chiar într-un turneu cu piesa "Sosesc diseară" de Tudor Muşatescu, pusă în scenă de Ion Cantacuzino. Şi, bineînţeles, era nelipsit din mont