Consultantul politic Cozmin Guşă, fost director de campanie al preşedintelui Traian Băsescu şi ex-preşedinte al Partidului Iniţiativa Naţională, a făcut o vizită, joi, omului de afaceri Liviu Florian, aflat în arest în Penitenciarul Oradea, în dosarul şpăgii de la Vama Halmeu, scrie Mediafax.
Cozmin Guşă a ajuns, joi la prânz, la Penitenciarul Oradea, unde a rămas aproximativ două ore, timp în care, susţine el, a discutat cu Liviu Florian despre problemele pe care le are, încercând să-i ridice moralul.
"Am venit să-mi vizitez un prieten de familie, nimic mai mult. Eu şi cu Liviu Florian avem o relaţie de prietenie de ani de zile, am venit să văd cum se simte, cum rezistă. Nu am reuşit să vin să-l văd până acum, în ultimele cinci luni am fost mai mult plecat din ţată", a declarat politicianul .
Guşă a afirmat că, în pofida situaţiei grele în care se află, Liviu Florian suportă bine conjunctura.
"Este optimist şi convins că până la urmă se va dovedi faptul că e nevinovat. Are un psihic puternic şi asta îl ajută foarte mult în situaţia în care se află", a declarat omul politic.
Guşă a spus, totodată, că Liviu Florian este nemulţumit de faptul că, în timp ce el se află în spatele gratiilor, autorii faptelor sunt încă în libertate, iar unii nici măcar nu au fost trimişi în judecată.
"El consideră că acuzaţiile împotriva sa sunt nefondate. E indignat de faptul că pe el îl ţin arestat, iar toţi cei care sunt, de fapt, vinovaţii - femeia aceea, Dobrescu, şi misteriosul domn Petrescu, care ar fi intermediat plata şpăgii - sunt liberi. Cel din urmă nici măcar nu a fost trimis în judecată încă. Dacă lucrurile stau cum spune el, dosarul acesta se va soluţiona foarte curând", a spus Guşă.
În luna martie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a oamenilor de afaceri Liviu Fl