Ministrul Mediului şi Pădurilor, Borbely Laszlo, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că speră ca România să nu fie suspendată de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, adăugând că, din informaţiile sale, o astfel de decizie nu se va lua "azi sau mâine", transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a fost întrebat referitor la faptul că un comitet al ONU privind respectarea Protocolului de la Kyoto reunit la Bonn, în perioada 6 - 8 iulie, urmează să decidă dacă interzice sau nu României tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, după ce s-a constatat că statul român nu a respectat în întregime indicatorii din raportările anuale privind poluarea, aşa cum impune Protocolul de la Kyoto.
Borbely Laszlo a spus că au mai fost şi alte ţări suspendate de la tranzacţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, dar el speră ca acest lucru să nu se întâmple în cazul României, adăugând că, din informaţiile sale, o astfel de decizie nu se va lua "azi sau mâine".
"Într-adevăr, avem o sesizare din partea comisiei care se ocupă de aceste raportări, avem o audiere astăzi ( joi - n.r.) şi se va mai discuta probabil în cursul lunii august. Au mai fost şi alte ţări, deci nu este nici prima şi nici ultima oară când se acordă o suspendare pe o anumită perioadă şi în cazul în care (se va întâmpla) acest lucru se poate rezolva. Este o problemă de cum facem aceste raportări şi anul trecut au fost bani puţini pentru studii, acum am demarat studiul care ne ajută să avem raportarea - şi audierea chiar despre acest lucru vorbeşte, că noi arătăm că am urgentat şi vom corecta cu acele date suplimentare care le trebuie. Şi eu sper să nu fim suspendaţi. Dacă vom fi suspendaţi, nu azi sau mânie se va lua decizia, cel puţin acestea sunt informaţiile mele", a declarat Borbely. @N