Fostul mijlocaş francez al echipei Real Madrid, Zinedine Zidane, în prezent consilier al preşedintelui Florentino Perez, a declarat că începând din sezonul viitor va ocupa funcţia de "director de fotbal" la gruparea spaniolă.
"Sunt directorul de fotbal al primei echipe", a spus Ziadane, după ce a participat la un meci de caritate în care a jucat alături de idolul copilăriei sale, urguayanul Enzo Francescoli.
Întrebat dacă va fi director sportiv al clubului, Zidane a spus: "Da, cred că da", dar a adăugat: "Vom vedea. Toată lumea mă întreabă acelaşi lucru, dar ceea ce contează este că voi fi aici începând de luni până la finalul sezonului. În acceptarea noii funcţii, Mourinho a avut un rol important. Real Madrid este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţă, atât în cea de fotbalist, cât şi în cea normală. Voi continua să lucrez alături de acest club, pentru că este cel mai important".
Potrivit presei spaniole, Zidane va lucra îndeaproape cu antrenorul portughez Jose Mourinho, cu care are o relaţie foarte bună, după ce directorului general Jorge Valdano, cu care portughezul nu s-a înţeles, a renunţat la această funcţie în luna mai.
Zinedine Zidane, campion mondial în 1998 şi european în 2000, a evoluat la Real Madrid în perioada 2001-2006, reuşind să câştige şi o Ligă a Campionilor. El este consultantul lui Perez din noiembrie 2010.