Un număr de 25 de sibieni, din care 15 persoane cu dizabilităţi, va fi angajat din luna septembrie, la o nouă fabrică de reciclare a hârtiei, care va începe producţia anul viitor, în cadrul unui proiect naţional, finanţat cu fonduri europene.
Proiectul „Fabrica de bine" iniţiat de Asociaţia React îşi doreşte să fie un model pentru cât mai mulţi actori economici şi sociali. „Ne dorim ca angajatorii să realizeze că avem de-a face cu un potenţial neexploatat şi să ofere acestor persoane posibilitatea de a obţine, cu demnitate, un venit. Economia socială oferă o soluţie pentru creşterea ratei de angajare a acestor persoane vulnerabile social şi sperăm ca exemplul proiectului nostru, „Fabrica de bine", să fie preluat de cât mai mulţi actori sociali şi economici", a afirmat Anca Ştefan, managerul proiectului. Aceasta a adăugat că, până în prezent, Asociaţia React a reuşit să angajeze 7,42% dintre persoanele cu dizabilităţi din Sibiu, ceea ce înseamnă un număr de 1.525 de oameni. Dintre aceştia, cei mai mulţi sunt sibieni cu studii superioare şi medii, care, în cea mai mare parte, lucrează pentru companii multinaţionale sau companii mari.
Lanţ naţional
La nivel naţional, Asociaţia React şi-a propus ca în următorii doi ani să înfiinţeze în cinci oraşe şase fabrici de reciclare şi prelucrare a hârtiei, unde să lucreze 150 de persoane cu dizabilităţi. Conform unei statistici oficiale, la începutul lunii iunie în judeţul Sibiu erau înregistrate 20.402 persoane cu dizabilităţi. Potrivit unui studiu realizat în primele două luni ale anului de Asociaţia React, persoanele cu dizabilităţi din regiunea Transilvania Sud sunt punctuale şi îşi respectă termenele de îndeplinire a sarcinilor. Majoritatea companiilor mari preferă să plătească taxe în loc să angajeze persoane cu dizabilităţi, conform studiului la care au răspuns peste 1.000 de persoane. Din păcate, confo