Ion Creangă începe „Amintirile din copilărie” cu o frază simplă, dar cu un mesaj atât de puternic, încât orice tânăr rămâne cu ea întipărită: „Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele...”
Ion Creangă e studiu de Bacalaureat an de an pentru generaţiile de tineri care refuză să îşi îmbogăţească un minimum de cunoştinţe generale, măcar cât să treacă de examenul de Bac. Sunt ferm convins că tinerii de astăzi citesc mai mult mesajele de pe facebook şi twitter, sau google plus, că tot a apărut o nouă reţea de socializare, decât o carte, iar fetele, majoritatea dintre cele care nu au luat Bacalaureatul, sunt experte în citit reţete de slăbit şi tabloide, pentru a afla cum să reuşeşti în viaţă, varianta simplă. Sincer, nici nu mă miră faptul că 2011 a fost un an dezastruos, că notele au fost sub orice critică.
Examenul de Bacalaureat era o formalitate în România, mai ales după 1990, iar după 12 ani de şcoală elevul român se comportă ca şi în anii educaţiei şcolare, încercând să copieze, să „fure”, după modelul sistemului din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Ce modele să mai aibă elevii de aici? Când televiziunile promovează pseudo-vedete agramate, care pun virgulă între subiect şi predicat chiar şi atunci când vorbesc? Cu deontologii care văd un singur vinovat, care deformează şi mai mult imaginea sluţită a unui sistem de învăţământ? Asta e marea calitate a românului, să vorbească, să critice, să dea cu noroi, să îşi lucreze apropiaţii, dar când vine vorba la dat soluţii, căutăm iarăşi un alt vinovat!
Îmi amintesc că prin 1996, eram în clasa a X-a şi aveam teză la limba şi literatura română. Am fost puşi de profesoară, care era şi diriginta noastră, să compunem o poveste cu toate elementele de basm. Deşi am luat 10, am fost complexat mulţi ani de imaginaţia incredibilă a colegului meu de bancă. Atât de frumoasă a fost lu
