Elena Băsescu a salutat în PE iniţiativa de a crea un cadrul legal privind vânzările în lipsă şi CDS (Credit Default Swap), ea fiind de acord cu introducerea unui "regim de transparenţă ce presupune notificarea către autoritatea competentă a poziţiilor semnificative nete scurte în acţiuni", informează Mediafax.
"Salut iniţiativa Comisiei de a crea un cadru legal privind vânzările în lipsă şi CDS (Credit Default Swap, n.r.) referitor la situaţiile în care aceste operaţiuni de piaţă ar deveni o ameninţare la adresa stabilităţii financiare sau a încrederii pe pieţe. Sunt de acord cu propunerea de a introduce un regim de transparenţă care presupune notificarea către autoritatea competentă a poziţiilor semnificative nete scurte în acţiuni, în funcţie de praguri specifice", a spus Elena Băsescu.
Creditul Default Swap (CDS) este un instrument financiar derivat care are scopul de a transfera expunerea la riscul unor instrumente financiare cu venit fix - credite sau obligaţiuni - între două părţi. Acest tip de instrument derivat a fost lansat de JP Morgan în anul 1997. Cumpărătorul unui CDS este protejat împotriva riscului de neplată al respectivului instrument cu venit fix (default risk) în timp ce vânzătorul de CDS garantează bonitatea titlului care face obiectul swap-ului. Astfel, riscul de neplată este transferat de la deţinătorul titlului cu venit fix la vânzatorul swap-ului.
Elena Băsescu a apreciat că, "în condiţii normale, vânzarea în lipsă favorizează lichiditatea pieţei şi contribuie la fixarea eficientă a preţurilor".
"Însă în cadrul pieţelor aflate în dificultate, ea poate amplifica scăderea preţurilor", a adăugat Elena Băsescu.
Europarlamentarul a mai apreciat că "acest lucru ar duce la pieţe dezordonate şi riscuri sistemice". "Organismele de reglementare trebuie să obţină atribuţii clare de restricţionare sau de interzicerer