Danemarca a luat o hotărâre care pune la grea încercare ideea de Europă unită: reinstaurarea controalelor vamale la granițe. Soren Espersen, purtator de cuvânt adjunct al Parlamentului danez, susține că măsura este perfect justificată.
„Ideea granițelor deschise pe cuprinsul întregii Europe s-a dovedit a fi o utopie. Iar acum avem de ales între ideea și realitatea europeană. Trăind în lumea reală, putem vedea că ce trece granițele noastre, cel puțin ce iese din Danemarca, e reprezentat de bunuri furate, cazurile s-au înmulțit, și nu putem doar să stăm și să ne uităm la ce se întâmplă, de aceea am introdus controlul la frontieră.Trebuie să protejăm interesele poporului nostru, și dacă întrebați europenii normali, chiar în Germania, veți observa că manifestă o înțelegere covârșitoare pentru poziția daneză. Nu putem trăi într-o utopie, dacă asta înseamnă că țara și cetățenii noștri nu sunt în siguranță”, explică Espersen.
Politicianul danez, membru al Partidului Poporului, se arată sceptic și cu privire la viitorul Uniunii Europene. „Același lucru este valabil și pentru introducerea euro chiar și în țări care nu ar fi trebuit să adopte euro și n-au putut să se descurce în mod corespunzător. Vedem că ideea de Uniune Europeană se dezintegrează; și observ că acest lucru se întâmplă peste tot, nu doar în Danemarca. Am putea fi primii care acționează pentru a evita viitoarele probleme pentru țara noastră. Uniunea Europeană ca idee, ca ideologie dacă vreți, se dezintegrează”, încheie Espersen.