În ultima perioadă au circulat mai multe mesaje pe siteurile de socializare prin care părinţii erau avertizaţi să aibă grijă când ies cu copiii mici prin parcuri din cauză că micuţii pot fi răpiţi pentru a li se lua organele. Reprezentanţii Poliţiei Capitalei susţin că aceste mesaje sunt false.
În comunicatul emis de către Poliţie este menţionat clar că „toate aceste mesaje sunt false. Nu au fost înregistrate astfel de cazuri, nu au fost găsite cadavre sau persoane în comă care să prezinte lipsa unor organe interne şi nicio persoană nu a formulat vreo plângere în care să reclame răpirea vreunui copil“.
Oamenii legii susţin că, într-adevăr, în ultima perioadă, diverse persoane, sub protecţia anonimatului, susţin că au cunoştinţă despre răpirea unor copii, despre mutilarea acestora şi despre faptul că în diverse parcuri şi păduri ar fi fost descoperiţi fie decedaţi, fie în stare de comă, copii cărora le lipseau o parte din organele interne.
„Facem apel la cei care primesc asemenea mesaje să nu le redirecţioneze către alte persoane, aceste mesaje sunt false şi nu fac altceva decât să creeze o stare de panică nejustificată. Reiterăm faptul că, niciun aspect precizat în aceste mesaje nu este real. Totodată, în cazul în care luaţi cunoştinţă de producerea vreunei fapte de natură contravenţională sau penală, vă rugăm să sesizaţi cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112. Poliţia Capitalei vă asigură că nu se confruntă cu răpiri de copii şi vă solicită sprijinul în stoparea acestor mesaje“.
Acesta este mesajul la care fac referire cei de la Poliţie:
ATENTIE PARINTI, SE FURA COPII!
Sotia mea s-a intalnit astazi in parc cu o mamica ce lucreaza la o sectie de politie din Bucuresti, la serviciul Evidenta Populatiei. Aceasta venise in parc impreuna cu copilul ei, o fetita forte draguta.