Zilele trecute am luat o decizie: nu am să mai spun niciun fel de răutăţi la adresa românilor şi a României. Nu am să mă mai plâng de noi şi de ea, nu am să mai critic naţia şi moştenirile genetice, nu am să mai fac comparaţii care ies mereu în detrimentul nostru. Dacă nu am să pot spune nimic de bine la adresa oamenilor şi a ţării în care trăim, am să tac. E o lecţie pe care bunicul-meu mi-a predat-o acum mulţi ani, dar pe care nu am luat-o în seamă. “Dacă nu poţi spune nimic frumos de cineva e mai înţelept să taci din gură”, îmi tot repeta. Ei bine, a venit vremea să pun sfatul în aplicare.

Auzindu-mă, un amic mi-a replicat: “Există riscul să rămâi într-o tăcere eternă legată de poporul român”. Posibil, dar totuşi mă risc. Vreau să ies din războiul ăsta etern cu ţara mea şi locuitorii ei. Sincer, am obosit. Mi-a ajuns atâta încrâncenare, ură, jigniri, nerecunoştinţă, răutate şi negativism. E mai mult decât suficient războiul etern dintre Guvern şi popor, nu văd de ce aş mai duce şi eu unul cu naţia asta. La ce bun?

Acestea fiind zise, declar armistiţiu unilateral pe termen nelimitat.

PS: Asta nu înseamnă că am să plutesc de-acum ca o panseluţă şi că am să văd doar nori de zahăr roz în jur, pentru că nu mă rup de realitate, ci doar voi reacţiona diferit la situaţia din jur. La urma urmei, nu contează ce ţi se întâmplă, ci cum reacţionezi la ce se întâmplă. Iar reacţia mea va fi că voi înceta cu criticile, lamentările şi nemulţumirile. Ceva bun trebuie să iasă din asta. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

Zilele trecute am luat o decizie: nu am să mai spun niciun fel de răutăţi la adresa românilor şi a României. Nu am să mă mai plâng de noi şi de ea, nu am să mai critic naţia şi moştenirile genetice, nu am să mai fac comparaţii care ies mereu în detrimentul nostru. Dacă nu am să pot spune nimic de bine la adresa oamenilor şi a ţării în car