Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeta de suflet

Publicat in Jurnalul, joi 7 iulie 2011 ·

Supă de bolovani vs supă de cuie! Două reţete culinare demne de-o pagină cu Sfarmă-piatră şi Strâmbă-... fier. Prima reţetă o găti Uica Mihai la Campionatului de Gătit în Aer Liber de la Timişoara, iar isprava lui mi-a adus aminte de o istorioară aflată de la Arhimandritul Dositheos, de la Mănăstirea Tatarna din Grecia. Cică era odată un om atât de sărman, că nu avea nici după ce bea apă. Într-o zi, când nu mâncase nimic, văzu în colb un cui. Îl ridică şi se gândi cum i-ar putea fi de folos. Zărind în piaţa satului un grup de oameni lenevind, se duse glonţ spre ei. „Hm, tocmai acum, când se apropie ora cinei, e timpul să fac supa mea de cuie!” Sătenii îl priviră uimiţi: cum de cuie? „Păi, uite, din cu­iul ăsta frumos!”, zise el scoţân­du-l din buzunar şi arătându-l celor de faţă. „Poate vreţi să vă arăt cum?”

„Da, vrem!”, răs­pun­se corul. Bărbatul ceru atunci o oală uriaşă şi o lingură mare de în­vârtit în supă. „Faceţi-mi un foc bun şi aduceţi-mi apă proas­pătă!”, le ceru el. Puse cuiul în ceaun şi aşteptă să dea apa în fiert. Apoi gustă. „E grozavă! Ce gust minunat are! Dar... parcă-i lipseşte ceva.” „Ce? Ce?”, întrebară curioşi sătenii. „Ştiu eu? Poate o ţelină, tăiată mărunt.” „Aduc eu”, sări o gospodină să dea o mână de ajutor. Bărbatul gustă din nou: „Nu-i rea! Dar ce buni ar fi nişte morcovi, nişte cartofi, poate şi-o ceapă...” Şi din nou gospodinele satului săriră să-i aducă. Folosind acelaşi şiretlic, mai puse în oală ulei, sare, piper. Iar supa fierbea, fierbea, fierbea. „Când e gata? Când putem gusta şi noi”, îl tot înghionteau sătenii, pofticioşi.

Bărbatul pregăti un sos avgolemono (ou şi zeamă de lămâie) pe care-l turnă în supă. „Acum e gata. Mai am un singur lucru de făcut”, şi scoase cuiul din oală. Ceilalţi se înghesuiau deja, cu castroane şi linguri în mână, ca să-şi primească porţia. „Delicios! Magnific! Ai avut dreptate! Domnule, ce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 51 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 51 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 37 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°