Everestul lui Nikos Kazantzakis îl reprezintă „Zorba Grecul“, Golgota sa literară este „Hristos răstignit a doua oară“, dar pe Athos-ul creaţiei ajunge prin „Fratricizii“. Un roman magnific, din care am decupat o scenă de bravură şi ridicol.

Într-una din teribilele zile ale războiului civil din Grecia, când „bolşevicii" se hăcuiau cu „fasciştii" chiar şi-n gaură de şarpe, în nefericitul sat Castelos a poposit un personaj ciudat, căruia Kazantzakis îi face o descriere memorabilă. „Atunci, din capătul uliţei, călare pe un măgar cu blana cenuşie, a apărut călugărul cel pântecos, voios nevoie mare. Cu capul descoperit, avea părul adunat într-un coc la ceafă. Măgarul era încărcat cu două coşuri enorme, atârnând de o parte şi de alta, pline cu mâncare şi cu băutură. În urma lui se ţinea scai o ceată de copii cu burţile umflate şi cu picioarele subţiri ca nişte beţe."

Venit să-i binecuvânteze pe localnici cu un obiect dumnezeiesc, călugărul îşi etalează lăcomia într-un sat de munte în care nu creştea nici iarba. „«Cădeţi cu toţii în genunchi!», a poruncit. «Aici se află brâul sfânt al Fecioarei Maria. Mergeţi degrabă pe la casele voastre, aduceţi tot ce puteţi şi veniţi de vă închinaţi!»"

Planurile călugărului se lovesc însă de isteţimea preotului local, Ianaros, pe care războinicii roşii îl considerau „fascist", iar cei negri îl numeau „bolşevic", întrucât le cerea tuturor să pună capăt vărsării de sânge în Castelos.

„Părintele Ianaros se uita la mulţimea de oameni care se îngrămădeau cu toţii şi parcă îi sfredelea cineva un cui în inimă. «Fraţilor», zise el, «închinaţi-vă brâului sfânt, dar să nu-i daţi niciun bob de grâu acestui călugăr! Sunteţi cu toţii săraci şi flămânzi, copiii voştri n-au ce mânca, Fecioara nu duce lipsă de darurile voastre. (...) Sfinţia Sa a venit la noi în sat să-şi umple coşurile şi apoi să plece, dar a văzut cât sunt