Georgian Tobă l-a avut profesor la centrări pe Beckham, aînvăţat să tragă la poartă de la Roberto Carlos şi să dribleze dela Ronaldinho. Nu este un scenariu SF, ci experienţa nouluidinamovist din urmă cu cinci ani, atunci când a câştigat un concursal companiei Pepsi.
Pe vremea când era junior, Georgian Tobă a avut şansa pe care oricepuşti pasionat de fotbal şi-ar fi dorit‑o măcar în vis. Aparticipat la un concurs lansat de compania Pepsi, iar el şi un altadolescent din Timişoara au fost fericiţii câştigători ai unui turla toate marile echipe ale continentului şi nu numai. Totul aînceput la Barcelona şi a durat şase săptămâni. "Aveam mariemoţii, urma să ne întâlnim cu Ronaldinho. A apărut şi a început săjongleze cu balonul. În acelaşi timp, organizatorii i-au făcut osurpriză, chemând în sala de sport o trupă de samba chiar dinBrazilia", a povestit Tobă pentru universitateacluj.ro. Adoua oprire: Londra şi Henry. "Era un exemplu pentru noi.Ne povestea fragmente din viaţa lui. Într-o zi a apărut cu tricouride la Arsenal. Mi-a făcut cadou unul, cu numele meu imprimat pespate şi numărul pe care îl avea el la Arsenal, numărul 14. Înplus, era şi semnat de el". Mai mult, fostul atacant de laArsenal i-a luat pe câştigători şi i-a dus la un mall, iarcumpărăturile le-a plătit din buzunarul lui.
Derby cuRoberto Carlos pe "Copacabana"
Roberto Carlos, următoarea vedetă, Copacabana, următorul loc."Aiciam jucat fotbal pe plajă cu Roberto Carlos. La finalul competiţieis-a tras linie şi se pare că am ieşit golgheter cu 13goluri". S-a întors pe continent, la Milano, înfieful "Diavolului Milanez". "Am fost şi la Milano. Amtricou semnat de toată echipa". Punctul terminus alexcursiei a fost Real Madrid şi David Backham. "Beckhamne-a arătat cum să batem lovituri libere. Am primit de la el altreilea tricou, cel cu naţionala Angliei, cu tot cu autograf. Dupăşas