În ultimele săptămîni, se încearcă, pe 4-5 bloguri cît de cît cuantificabile (hai, 10), pe 3-4 forumuri și pe Agenția de Carte, să se acrediteze ideea unei crize la USR. Sigur că, după această scurtă intervenție, mă voi trezi cu diverse etichetări. Dar pentru că, pînă acum, în Observator cultural au apărut multe dintre atacurile nemulțumiților, am simțit nevoia să spun: OK, dar de ce vedeți doar ceea ce vreți să vedeți? Poate că USR-ul, cu cei 2.500 de membri, are probleme. De identitate. Financiare. De imagine. Ca orice instituție. Totuși, la o privire echilibrată, cel puțin în ultimii trei ani, proiectele USR au luat o amploare greu de imaginat de cei care comentează pe la colțuri. Și, cu siguranță, aceste proiecte au evitat vedetele și veleitarii. Bogdan Crețu poate fi în inferioritate în comisia de validare a noilor membri. Întrebarea e de ce-a așteptat să se termine sesiunea de admiteri ca să-și dea demisia din comisie? Moda demisiilor cu cîntec și cu anunț public, lansată într-un articol nefericit din foarte multe puncte de vedere, publicat chiar în Observator cultural de Daniel Cristea-Enache, e cel puțin discutabilă. Ce alimentează, totuși, tensiunea, dincolo de discuția care vizează dosarele unor scriitori români (subiect delicat, cu mize prea mari în acest moment)? Să le luăm pe rînd: Ideea că USR-ul a pierdut (chiriaș fiind, deci fără vină reală) Casa Monteoru. Și dacă e doar o falsă problemă?Nemulțumirea lui O. Nimigean, un autor extraordinar altfel, care s-a supărat că juriul de nominalizări nu i-a ales Rădăcina de bucsau pentru marea finală. Sigur că juriul poate fi atacat (pe bună dreptate), desființat, dar să te superi pe asta și să se afirme că premiile se devalorizează fără acea nominalizare e cam mult;Libertatea de exprimare invocată de Adrian Suciu, cel care-și ridică Premiul Filialei USR Sibiu și, sub efectul succesului, atacă, după două z