Presedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a declarat vineri ca primarii USL ar putea "sa cedeze", transmite Agerpres. Liderul social-democrat a dat ca exemplu cazul primarului municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, care a castigat recent mandatul sub sigla USL, despre care a spus ca ar putea "ceda sub promisiunea unor fonduri pentru oras" din partea Ministerului Dezvoltarii Regionale si Turismului, condus de Elena Udrea.
"Ma astept, cunoscand cum functioneaza lucrurile in PDL, ca unii primari sa cedeze. Un primar din Romania, indiferent cum il cheama, e cersetor la usa doamnei Udrea. Acelasi lucru i se poate intampla si primarului USL Catalin Chereches, care ar putea ceda sub promisiunea unor fonduri pentru oras. Din partea celor din PDL ne putem astepta la orice", a afirmat presedintele PSD.
Victor Ponta si Daniel Constantin, presedintele Partidului Conservator, s-au aflat vineri la Baia Mare pentru a sustine candidatura vicepresedintelui PSD Maramures, Florin Tataru, pentru un mandat de deputat in Colegiul 2 - Baia Mare Est, la alegerile partiale care vor avea loc pe 21 august. Referindu-se la aceste alegeri, liderul social-democrat a spus ca ele reprezinta un prim test electoral dificil prin care PSD se poate repozitiona in fata celor nehotarati, dar si din partea romanilor care asteapta oameni de valoare de la USL.
Ponta a sustinut ca nu se asteapta la un sprijin din partea primarului liberal Catalin Chereches in timpul campaniei electorale.
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel (PNL), a afirmat ca Executivul intentioneaza sa lanseze in oras, in urmatoarele saptamani, planul integral de dezvoltare urbana: "Acest plan sta pentru a fi semnat la ministrul Udrea de foarte mult timp, iar acum, cu declansarea alegerilor in Colegiul 2 Baia Mare, ar putea fi lansat ca o mare realizare".