'Marea Hoinăreală', o expoziţie itinerantă de fotografie dedicată 100% satului românesc, ajunge in Bucuresti. Primul vernisaj a avut loc la Iaşi, în sala de expoziţii Moldova Mall, pe 25 iunie. In Bucuresti, expozitia va fi gazduita de Muzeul Taranului Roman în perioada 9 - 29 iulie 2011. Expozitia de la MTR va fi vernisata pe data de 9 iulie, ora 17.
Potrivit comunicatului de presa, expoziţia reprezintă selecţia celor mai bune fotografii realizate de un grup de fotografi tineri şi talentaţi, care au hoinărit prin ţară, călăuziţi fiind de către fotograful Sorin Onişor. Instantaneele au fost surprinse în taberele organizate de artist în diverse zone ale ţării, precum Bucovina, Maramureş, Delta Dunării, zona bisericilor rupestre din Buzău, satele săseşti din zona Sibiului, Munţii Apuseni, Moldova colinară, etc.
La o parte din aceste tabere a participat şi fotograful Ionel Onofras din Iaşi, un fotograf talentat, cu o viziune originală, ale cărui lucrări pot fi regăsite în numeroase expoziţii de fotografie.
Taberele de fotografie propun o retrospectivă a autenticului românesc mijlocită de obiectivul aparatului foto şi au rolul de a inspira tinerii fotografi şi de a-i atrage spre zona rurală.
Cu toate că ascunde adevărate comori ale culturii, spiritualităţii şi ospitalităţii româneşti autentice, satul este ignorat, devenind o zonă extrem de defavorizată în ultimele două decenii.
'Expoziţia reprezintă un semnal de alarmă, o încercare de a atrage privitorii în lupta pentru conservarea peisajelor şi a zonelor neatinse, pentru valorificarea tradiţiilor satului românesc, a meşteşugarilor (cărbunari, fierari, cărbunari, olari, etc) precum şi a riturilor ţăranilor simpli care cultivă pământul de mii de ani.', declară artistul Sorin Onişor.
Sorin Onişor, desemnat în 2010 'Fotograful anului' de către Asociaţia Artiş