ÎNTRE SECOLE
Secolul trecut începuse cu mai multe curente literare
pentru a se încheia cu căderea unui imperiu comunist
în timp ce în lume – ca şi mai înainte –
statele-neînfrânatele galopau unele peste altele
cu turbane sau turbate coame de drapele
ceea ce făcuse poeto-omul-insignifiantul
să constate că
în faţa sediului ONU
în bătaia vântului
sfintele stindarde ale ţărilor
se pălmuiesc alandala
unele pe celelalte
iar fiece om e supărat oarecum pe sine însuşi
eu-l propriu nemaipărându-i-se decât
un vecin dezorientat ce priveşte preocupat cum
pe partea dinspre soare a unor arbori
se întâmplă fojgăitorul eroism colectiv al mişcării
browno-furnicare – curios
la ce se gândeşte el observatorul acolo
în scăfârlia sa unde
mai există posibilitatea vreunei doze de realitate
deocamdată neînfăptuită – dar
suficientă pentru a-l face să constate că
noul secol ce răsare după
secolul trecut
seamănă leit unui vechi recidivist resemnat
amabil şi trist (pe alocuri – nordice – ţarist); el –
poate că Blumul joycean – în Dublin sau în Chişinău
stând ca între două secole ca
între două greşeli opuse – între
apusul uneia şi răsăritul alteia;
greşeli – biete cămile cu genunchii roşi vineţi ca ai
credincioşilor statornici întru
săvârşirea ritualului prosternării.
METAFORE NAIVE
Muzo, da, exact, eu mai sunt naivul ce se adresează chiar aşa: Muzo!
chiar dacă e posibil să nu cred sută la sută
poate că nici zece la zece că ai exista cu adevărat tu, muzo, amuzo, hurmuz(o)
ceea ce nu mă împiedică să cred (ar fi şi un tainic deziderat al poeziei care
fără îndoială, există – şi cincizeci la cincizeci,
iar uneori şi su
