Un fost director adjunct al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin şi un agent au fost trimişi în judecată, alături de alte patru persoane, după ce au prejudiciat mai multe bănci cu peste 900.000 lei, 45.000 euro şi 24.000 franci elveţieni, prin completarea în fals a unor adeverinţe de salariat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova au finalizat cercetările într-un dosar penal care viza un grup de şase persoane, între care şi un fost director adjunct al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin şi un agent al aceleiaşi instituţii.
Potrivit procurorilor, în perioada noiembrie 2004 - decembrie 2008, Cornelia Cotărţă, în calitate de agent de penitenciar, a întocmit în fals mai multe adeverinţe în care a menţionat "în mod nereal" că inculpaţii Ana Cotărţă, Marius Cotărţă, Erji Logofătu şi Victor Negru sunt angajaţi ai penitenciarului.
Cei cinci au fost ajutaţi de inculpatul Sever Săma, director adjunct al Penitenciarului Drobeta Turnu Severin, care a semnat unele adeverinţe la rubrica "director general".
"Inculpaţii Cotărţă Ana, Cotărţă Marius, Logofătu Erji şi Negru Victor au solicitat şi obţinut, în baza acestor înscrisuri false, mai multe credite bancare pe care ulterior nu le-au restituit", susţin procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prejudiciul evaluat de anchetatori se ridică la suma de 925.401 lei, 45.700 euro şi 24.000 franci elveţieni.
"În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor învinuiţilor", mai spun anchetatorii.
Cei şase, cercetaţi pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals în formă continuată, complicitate la înşelăciune şi fals intelectual în formă continuată, au fost trimişi în judecată, dosarul ajungând la Curtea de Apel Craiova. Un fost director