Noile reglementări pentru etichetarea alimentelor susţinute de parlamentarii europeni îşi propun furnizarea mai multor informaţii despre ingredientele produselor.
Ca punct de plecare, toată carnea vândută în UE va trebui să aibă inscripţionată provenienţa. Reglementările din prezent prevăd acest lucru doar pentru carnea de vită, însă, şi carnea de porc, de pasăre sau de miel va fi inclusă în aceste prevederi. Orice substanţă care ar putea cauza reacţii alergice va trebuie să fie menţionată clar între ingredientele unui produs specificate pe etichetă. În plus, informaţiile nutriţionale vor fi specificate mai clar.
Producătorii de alimente vor fi nevoiţi să prezinte informaţiile în sistem metric şi nu vor avea voie să folosească litere de dimensiuni mici. Reprezentanţii consumatorilor afirmă că modificările vor aduce claritate.
“Vor fi îmbunătăţiri pentru consumatori. Pentru prima dată, se prezintă informaţii nutriţionale indispensabile. Acest lucru înseamnă că vom şti exact cantitatea de zahăr, grăsimi, grăsimi saturate, sare, proteine, carbohidraţi şi calorii dintr-un produs” – a declarat Ophélie Spanneut de la Asociaţia Europeană a Consumatorilor, potrivit Rador.
Băuturile alcoolice nu vor fi incluse în noile norme
“De ce nu este inclusă şi industria băuturilor alcoolice? Nu înţeleg de ce nu se aplică şi pentru industria vinului. Dacă este un produs natural, de ce este un secret atât de mare?” – a punctat Marianne Skar, reprezentant EuroCare (Alianţa europeană privind lupta împotriva alcoolului).
“Cred că vom realiza cercetări proprii pentru a evalua dacă se poate ajunge la o înţelegere cu privire la anumite tipuri de informaţii nutriţionale pentru băuturile alcoolice” – a declarat John Dalli, comisar european pentru probleme de sănătate şi consumatori.
Transparenţa a devenit o problemă importantă pe piaţa alimentară a Europei