Cinci călărăşence au luat startul, astăzi, la finala pe ţară a juniorilor 3, care se desfăşoară la Bucureşti.
Alexandra Mihai va participa la proba de lungime, Bianca Dănuleasa la proba de 100 de metri, Mirela Angheluţă, Georgiana Moroianu şi Alexandra Streja vor concura la proba 1.500 de metri. „Sunt foarte pregătite şi sunt convins că vom veni cu premii. Fetele au muncit mult şi am încredere în puterile lor pentru că întotdeauna au dat dovadă de multă ambiţie. Fac totul cu pasiune şi îndrăgesc acest sport încă din copilărie şi au reuşit să facă performanţă“, a spus Marius Tătaru, antrenorul fetelor, dar şi director al Clubului Sportiv Şcolar (CSS)Călăraşi.
Antrenamente zilnice
Una dintre adolescente, Alexandra Mihai(14 ani) a impresionat într-un singur an, prin performanţele obţinute. În prezent, aceasta este legitimată la CSS. „Timp de trei ani am făcut parte din echipa de baschet a şcolii, dar după ce s-a desfiinţat, m-am înscris în echipa de atletism“, a precizat fata. În fiecare an şcolar se organizează un campionat sportiv, competiţie la care Alexandra uimeşte prin rezultate şi tenacitate.„La început aveam două antrenamente pe săptămână , însă, cu timpul, am început să merg în fiecare zi“, a spus Alexandra.