Prezentă la evenimentul de inaugurare a portului turistic Mangalia, Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat că Ministerul pe care îl conduce va sprijini orice iniţiativă a autorităţilor locale care vor să dezvolte turismul, unul dintre proiecte fiind chiar portul turistic Mangalia. "Vom continua să investim în turism şi litoral, indiferent de cei care crapă de ciudă la televizor", a adăugat Elena Udrea.
Portul turistic Mangalia are o lungime de 2 km şi o suprafaţă totală de peste 40 de km. Investiţia a depăşit 5 milioane de euro şi a fost suportată de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale.
Din cauza programului încărcat, Elena Udrea a declarat că după inaugurare se va întoarce la Bucureşti şi nu se va întâlni cu membrii PDL Constanţa.
Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Prezentă la evenimentul de inaugurare a portului turistic Mangalia, Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat că Ministerul pe care îl conduce va sprijini orice iniţiativă a autorităţilor locale care vor să dezvolte turismul, unul dintre proiecte fiind chiar portul turistic Mangalia. "Vom continua să investim în turism şi litoral, indiferent de cei care crapă de ciudă la televizor", a adăugat Elena Udrea.
Portul turistic Mangalia are o lungime de 2 km şi o suprafaţă totală de peste 40 de km. Investiţia a depăşit 5 milioane de euro şi a fost suportată de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale.
Din cauza programului încărcat, Elena Udrea a declarat că după inaugurare se va întoarce la Bucureşti şi nu se va întâlni cu membrii PDL Constanţa.
Comentarii (0) Scrie comentari