Pentru amatorii de climă moderată, plimbări prin natură şi un concediu liniştit, vă recomandăm să treceţi neapărat Irlanda pe lista opţiunilor de vacanţă din acest an. Iar capitala Dublin este un oraş în care trebuie să staţi cel puţin 3-4 zile, dacă nu o săptămână.
Dublin este cel mai mare oraş din Irlanda, cu o populaţie de peste 1,2 milioane de locuitori, peste un sfert din populaţia întregului stat. Oraşul situat pe coasta estică a insulei s-a format dintr-o aşezare a vikingilor, care a evoluat în ceea ce s-a numit ulterior „Regatul Dublinului" şi care, din 1922, este capitala Republicii Irlanda.
Chiar dacă aveţi certificare Cambridge de cunoscători ai limbii engleze, nu vă bazaţi pe faptul că veţi înţelege ce vorbesc irlandezii. Accentul, regionalismele şi dialectele vă vor face să credeţi că aţi aterizat într-un stat de pe continentul african. Noroc cu vântul puternic (şi foarte rece pe înserat) care vă va aduce aminte că aţi ajuns pe coasta vestică a Europei.
Ce poţi face o săptămână în Dublin?
În primul rând, ai nevoie de mai mult de o săptămână pentru a epuiza un oraş atât de frumos precum capitala Irlandei. E drept că nu te confrunţi cu cozile de la Luvru şi nici cu taxele exorbitante de vizitare din alte state europene, dar Dublinul este un oraş mai mult decât ofertant în ceea ce priveşte numărul monumentelor istorice, catedralelor şi parcurilor.
Puţin mai departe de primăria oraşului se ridică semeţ Castelul Dublin. Construcţia, realizată în secolul al XIII-lea şi reabilitată ultima dată în secolul XX, care a fost folosită pe parcursul timpului drept închisoare, trezorerie sau fortăreaţă militară, este deschisă publicului tot anul, mai puţin în zilele în care serveşte drept gazdă recepţiilor de stat şi inaugurărilor prezidenţiale.
Berăria Guinness
Singura clădire care nu respectă regula celor trei etaje (toate clă