Investiţii record în spitale au fost anunţate în ultima săptămână pe piaţa locală după ce două proiecte de dimensiuni foarte mari au fost făcute publice, unul de 200 mil. euro la Craiova şi altul pentru o unitate de 27.000 mp în Bucureşti.
În urmă cu două zile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, citat de Mediafax, că firma austriacă Vamed vrea să investească 200 mil. euro în construcţia unui spital cu 300 de paturi la Craiova. Potrivit lui Prioteasa, Vamed asigură managementul spitalului AKH din Viena, acolo unde a fost tratat în urmă cu câţiva ani preşedintele Traian Băsescu, iar proiectul din România va fi conceput sub forma unui parteneriat public-privat în care Consiliul Judeţean Dolj vine cu terenurile de 10-12 hectare şi cu utilităţile. Potrivit lui Prioteasa, spitalul va fi dotat cu heliport şi va purta numele de Spitalul de Urgenţă şi Traumatologie, Craiova, va avea managament privat, însă aici vor fi trataţi pacienţi asiguraţi la stat. După ce preşedintele Băsescu a fost tratat la Viena, spitalul AKH a devenit popular printre români, anul trecut aici fiind tratate 600 de persoane.
Contactaţi de ZF, reprezentanţii Vamed nu au făcut niciun comentariu până la închiderea ediţiei.
Proiectul de 200 mil. euro vine după ce la începutul săptămânii firma Premia MedCare, controlată de un medic român, şi-a propus să opereze în colaborare cu grupul austriac Premia-QaMed un spital cu o suprafaţă de 27.000 mp. Unitatea va fi amenajată în imobilul North Point, pe DN1, în imediata vecinătate a podului Otopeni, clădire dezvoltată de omul de afaceri Dan Tatoiu, iar în prezent proiectul este la stadiul de închiriere a clădirii. Nu este cunoscută valoare investiţiei. Pe lângă intenţiile celor două companii, prima jumătate a anului 2011 a reprezentat un record şi în ceea ce priveşte deschiderile