Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un umanist sas aproape necunoscut

Publicat in Romania Libera, vineri 8 iulie 2011 ·

Georg Soterius a lăsat în urmă o istorie a Daciei care atestă faptul că românii sunt urmaşii daco-romanilor. Unul dintre „Târgurile de carte" desfăşurate la Cluj-Napoca m-a determinat să cred că, în linii generale, toată lumea scrie. Şi, în acest context, să-i zicem, emulativ, mi-am amintit de un om al cărţii din alte timpuri.

Pentru că datorăm sibiencei Monica Vlaicu „descoperirea", în Arhivele locale, a operei lui Georg Soterius (alias Schochter) născut în 1673, în Buneşti, aşezare din scaunul Sighişoarei. Era un om preocupat, în cel mai înalt grad, de trecutul pământului ce i-a „adoptat" pe saşi, adică al Transilvaniei, precum şi al României în ansamblul ei.

Cu studii temeinice de teologie, dar audiind cu pasiune şi prelegeri de istorie la conferinţele unor personalităţi celebre ale timpului - precum Conrad Schurz­fleisch, un erudit al acestei ştiinţe -, ajungând, în final, preot în localitatea Criţ, de lângă Rupea, şi-a alcătuit o arhivă proprie, adunând documente şi mărturii scrise, de oriunde găsea, toate legate de trecutul pământului transilvan. În acest scop el, a călătorit mult, la Hamburg, Lubeck, Travermunde, a fost pereptor în Neyurgasen şi a colaborat cu notabilităţile timpului precum Uffenbach, Ernst Gkluck, Willebrand etc. Dar nu a fost străin nici de biblioteca lui Valentin Frank von Franken­stein din Sibiu.

Astfel că acestă aplecare spre studiul istoriei i-a conferit un orizont larg al domeniului şi posibilitatea unor concluzii cât mai apropiate de adevărurile unui trecut, mai mult sau mai puţin glorios, dezvăluind lumii realitatea istorică obiectivă.

Operele cărturarului din Criţ

După ce a ajuns preot în satul Criţ (1708), el a scris, în germană, istoria şi geografia Transilvaniei. Astfel a devenit şi un cunoscut autor al unor monografii despre Sibiu, Sighişoara şi Sebeş, dar şi al unui volum intitulat „Bellum Tr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 4 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 6 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 6 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 8 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 4 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 7 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/8°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°