Trei bărbaţi, de naţionalitate română, vor fi judecaţi pentru "omiterea acordării ajutorului" unui prieten de-al lor care s-a înecat într-un lac sub ochii lor, în timp ce ei nu au schiţat niciun gest pentru a-l salva.
Garda Civilă din Arganda del Rey (Madrid) a arestat trei persoane pentru omiterea acordării de ajutor. Cei trei arestaţi nu au anunţat pe nimeni de faptul că unul din prietenii lor se îneacă într-un lac, au convins-o pe văduva acestuia că soţul ei a dispărut şi au pregătit "scena morţii" pentru a părea că ei nu au fost acolo, scrie El Mundo.
Conform Comandamentului Gărzii Civile din Madrid, cei trei arestaţi, toţi de naţionalitate română, cu vârstele între 23 şi 45 de ani, se află cercetaţi acum în stare de libertate, după ce au fost deferiţi justiţiei.
Investigaţiile au început vineri, 1 iulie, când la sediul Poliţiei din Arganda del Rey a venit o femeie, care a anunţat dispariţia soţului său. Imediat, a fost iniţiat un dispozitiv de căutare prin împrejurimile localităţii, la care au luat parte mai multe patrule şi câini dresaţi pentru găsirea de persoane.
În acelaşi timp, alţi agenţi au intervievat ultimele persoane care se presupune că l-au văzut pe dispărut, doi prieteni cu care ar fi fost la discotecă în noaptea de dinaintea dispariţiei. Mărturiile iniţiale semnalau că, după ce au terminat de petrecut, au decis să se îmbăieze într-un lac de lângă Arganda del Rey şi că "dispărutul" a decis să mai rămână atunci când ceilalţi au anunţat că pleacă acasă.
Au schimbat "povestea", pentru a nu fi învinuiţi că nu l-au ajutat pe bărbatul care s-a înecat
Dispozitivul de căutare a permis găsirea hainelor celui dispărut pe malul lacului descris, drept pentru care s-a cerut ajutorul Unităţii Speciale de Activităţi Subacvativce a Gărzii Civile pentru a-l căuta în apele lacului. Scafandrii au găsit pe fundul lacului cadavrul bărb