Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trucuri vestimentare pentru siluete androgine

Publicat in Jurnalul, vineri 8 iulie 2011 ·

Kate Moss, Cameron Diaz, Nicole Kidman sau Victoria Beckham se nu­mă­ră printre vedetele care au ceea ce se numeşte siluetă androgină. Poate că o astfel de siluetă poate părea un dar de la Dumnezeu, dar şi persoanele cons­truite astfel trebuie să aibă grijă la fe­lul în care se îmbracă pentru a se pu­ne în valoare. Trupurile androgine sunt cele construite drept de sus până jos sau, mai pe româneşte, fe­meia şnur.

În primul rând, este esenţial să delimi­tezi talia cu o curea sau un cordon. La fel, în cazul unui pal­ton sau trenci, acestea trebuie strânse în talie, pentru a da sen­za­ţia de forme în zo­na şol­durilor. Dacă subli­nie­zi talia, poţi îm­brăca o ro­chie lun­gă, mu­lată, aşa cum face de re­gulă Nicole Kid­­man. La o astfel de rochie nu strică să optezi şi pentru un su­tien care să-ţi con­fere volum în zona bus­­tului. Apoi, mare aten­­ţie la modul în care ai corpul con­for­mat! Adică ai pi­cioare foar­te lungi şi trun­chiul mai scurt ori pi­cioarele mai scur­te şi trun­chiul mai lung? Eşti mi­cu­ţă de înălţi­me sau eşti înal­tă şi mai pli­nu­ţă? Mi­ni­­o­nele slă­buţe tre­­buie să se ori­en­­­teze mai de­grabă spre rochii pe corp, care de­pă­­­şesc linia ge­nun­chilor sau se opresc imediat sub ge­­nunchi şi spre materiale cu im­pr­i­meuri de mici dimensiuni şi să evite gen­ţile şi accesoriile XXL.

Doam­nele şi domnişoarele mai înalte ar tre­bui să evite imprimeurile sau ţi­nu­tele îm­po­dobite cu detalii de mici di­mensiuni. Puloverele, tricourile sau blu­zele cu de­colteu în V sau în U sunt po­trivite pen­tru siluetele androgine. Pantalonii ideali sunt, în special, cei care nu se mulează pe picior, mai lăr­guţi, care „contruiesc” forme trupului. Pantalonii sau blugii mulaţi îi poţi purta dacă su­bli­niezi talia foarte bine cu o curea, în­­calţi o pereche de pantofi care să ia­să în evidenţă, poate printr-o culoare pu­ternică, eventual apelea

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima ședință CSAT a tandemului Nicușor Dan – Ilie Bolojan / Pe ordinea de zi: evaziunea fiscală, Ucraina și Salina Praid

Gandul acum 10 minute
Președintele Nicușor Dan a convocat luni, 30 iunie, de la ora 12:00, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT). Este prima ședință CSAT a președintelui Nicușor Dan, dar și a lui Ilie Bolojan în calitate de premier. Potrivit Administrației

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum o ora
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Trump vizitează „Alligator Alcatraz”, centru temporar de detenție pentru migranți din Florida

Gandul acum 33 minute
Președintele american Donald Trump va participa, marți, 1 iulie, la deschiderea unui centru temporar de detenție pentru migranți în sudul Floridei, a declarat o sursă familiarizată cu situația, potrivit Reuters. Închisoarea este supranumită „Alcatra

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum 59 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Acţiuni de peste 1 miliard de dolari vandute în ultimul an de directori ai Nvidia

Mediafax acum o ora
Peste 500 de milioane de dolari din aceste vânzări de acțiuni au avut loc în luna iunie, pe fondul creșterii record a prețului acțiunilor producătorului de cipuri cu sediul în California. Investitorii s-au întors în forță către acțiunile companiei,

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum o ora
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

Primăria Braşov, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac: Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. Vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil

News.ro acum 10 ore
Primăria Braşov a transmis, duminică seară, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac, în timp ce se plimba pe o alee, că evenimentul este unul ”absolut imprevizibil”. ”Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 10 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 11 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°