Una dintre cele mai originale biserici din ţară se construieşte la Alba Iulia, fiind proiectată de arhitectul Dorin Ştefan, cel care a conceput şi un zgârie-nori gigant în Taiwan. Investiţia este finanţată de omul de afaceri Ioan Popa, cel mai bogat om din Alba
La 20 de ani de la demararea afacerii Transavia, patronul societăţii, Ioan Popa, construieşte o biserică cu o arhitectură neconvenţională. Lăcaşul de cult se află în Miceşti, localitate componentă a oraşului Alba Iulia şi impresionează prin dimensiuni. Biserica a fost ridicată pe un teren ce aparţine Transavia şi, la finalizare, va fi dată în folosinţă bisericii.
Asemănată cu corabia lui Noe
Preot paroh este părintele Nicolae Jan. „Proiectul a fost ideea mea, după o propunere care a existat sub o altă formă, mai complexă, pentru catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti. A fost realizat de cel mai mare arhitect român din epoca modernă, Dorin Ştefan, cu care sunt prieten. Va fi cea mai interesantă biserică făcută în România, în epoca modernă. Transmite ideea de simplitate“, a spus părintele Nicolae Jan.
Acesta a estimat că biserica va fi gata în doi ani. „Este şi o metaforă a spiritualităţii româneşti. Foarte simplă şi în acelaşi timp cu o mare bogăţie simbolică. Va fi pictată şi interior, şi exterior. Este corabia lui Noe, o pasare maiastră“, a afirmat preotul. Biserica are hramul „Sfinţii Brâncoveni“.
„Mă împacă sufleteşte“
„Construiesc biserica şi le-o dau în folosinţă cu anumite condiţii. O construiesc eu pentru simplul motiv că ştiu gestiona mai bine banii. În ultima perioadă am încetinit ritmul lucrărilor şi din cauza crizei, dar şi pentru că vreau să continui lucrările cu cei cu care am început-o“, a spus Ioan Popa. Omul de afaceri a refuzat să spună cât costă investiţia în lăcaşul de cult, dar a precizat că este mult mai mare decât pentru o