O măcelărie din zona centrală a Timişoarei a fost jefuită, miercuri seară, de trei indivizi necunoscuţi, care au agresat vânzătoarea şi au dispărut cu toate încasările de peste zi. Lovitura a fost dată după un plan foarte bine pus la punct. Fiecare dintre cei trei bărbaţi ştiau foarte bine ce are de făcut pentru a sustrage banii.
Cum s-a derulat lovitura
Puţin înainte de ora închiderii, doi indivizi au intrat în măcelărie şi, după ce au studiat cu atenţie oferta de carne şi mezeluri, unul dintre ei s-a deplasat în a doua încăpere a magazinului, unde a spart intenţionat un borcan de sfeclă. Vânzătoarea s-a grăbit să vadă ce s-a întâmplat, moment în care cel de-al doilea hoţ s-a aplecat peste tejghea şi a golit casa de marcat, după care a năvălit în stradă. Când şi-a dat seama ce se întâmplă, femeia a încercat să-l oprească pe unul dintre tâlhari, dar a fost lovită cu palma peste faţă şi a izbită de un perete. În tot acest timp, al treilea participant la jaf a rămas în faţa magazinului, pentru a ţine "de şase".
La puţin timp de la incident, perimetrul Pieţei Bălcescu a fost împânzit de poliţişti şi jandarmi, care au încercat să-i depisteze pe tâlhari, însă se pare că infractorii îşi făcuseră şi un plan de scăpare. "Anchetatorii nu exclud varianta unei înscenări, în condiţiile în care hoţii şi-au făcut apariţia când nu mai era nici o persoană în magazin, ştiau foarte bine unde se află casa de marcat, iar individul care s-a aplecat peste tejghea era destul de înalt şi flexibil pentru a ajunge la casa de marcat", spun surse judiciare. O măcelărie din zona centrală a Timişoarei a fost jefuită, miercuri seară, de trei indivizi necunoscuţi, care au agresat vânzătoarea şi au dispărut cu toate încasările de peste zi. Lovitura a fost dată după un plan foarte bine pus la punct. Fiecare dintre cei trei bărbaţi ştiau foarte bine ce are de făcut pentru a