• Eşti reprezentant special al Fundaţiei Hope and Homes for Children Romania de ceva timp. Ce înseamnă pentru tine faptul că pui umărul la ajutorarea unor copii care altfel nu ar avea şanse să spere la un viitor cel puţin normal?
Mă amărăşte că suntem ţara cu cea mai mare rată a abandonului din Europa. Eram şi înainte de ’89. Acum, la fiecare şase ore un bebeluş este abandonat într-o maternitate din România şi 40.000 de copii au oficial acest diagnostic: PåRåSIT! Adevărul e că aceşti copii au fost întotdeauna marginalizaţi. Sunt lăsaţi în grija statului şi statul are grijă de ei cum poate. HHC România, de 12 ani încoace, închide vechile instituţii de tip mamut şi îi mută pe copii în medii mai apropiate de o familie. Până să iasă din centrele de plasament, copiii aceştia nu au fost niciodată la piaţă, nu au deschis niciodată frigiderul, nu ştiu să aprindă aragazul...
• Vorbeşte-mi despre unul dintre cazurile care ţi-au atras atenţia şi care s-au rezolvat.
HHC încă luptă pentru o chestiune legislativă aparent simplă, dar în realitate încurcată rău: să-i redea adevărata identitate lui Ghiţă, un tânăr ieşit dintr-un centru de plasament. A fost părăsit la naştere de mamă, care după un an şi jumătate s-a întors să-l ia înapoi. Atunci, dintr-o cumplită eroare, femeii i-a fost dat un alt copil. La 14 ani, Ghiţă ajunge şi el ca alţii din centrul în care trăia, să i se facă un buletin. Numai că buletinul lui nu mai venea. Abia după doi ani a primit actul. O a doua eroare a făcut ca atât lui, cât şi copilului cu care fusese confundat să le fie acordat într-un final acelaşi CNP. Încercând să se angajeze, Ghiţă ajunge să afle că are un lung cazier. Era de fapt istoria celuilalt. Pune-te aşadar tu, băiatul ieşit din orfelinat, să-i convingi pe poliţişti că n-ai dat nici o spargere. HHC a descâlcit iţele cazului, cu acte, cu dovezi. Din păc
