„Cei mai deștepți trei sute de români se întîlnesc la Brașov“, cam așa suna titlul cu care un ziar central anunța Congresul Matematicienilor Români din perioada 29 iunie-5 iulie, de la Brașov. Oricît de imbecil, titlul acesta reflectă nu doar prostia crasă a celui care l-a emis, ci și o anume percepție comună despre matematică și matematicieni. Un pic de teamă, un pic de admirație față de ceva incomprehensibil – iar cei care se ocupă de ceva atît de greu musai să fie foarte deștepți. Oricum, fie și-așa: bine că ne-au băgat în seamă. Mărturisesc că nu-mi place titulatura acestui congres. Dar n-avem ce face: am moștenit-o, trebuie s-o păstrăm. Pe de altă parte, nu văd o alta care să exprime mai bine ceea ce se întîmplă: o adunare a unor matematicieni care își recunosc originea română, lucrători în România sau aiurea. Îmi evocă, totuși, un anume provincialism: nu am auzit de congrese ale matematicienilor francezi sau englezi, ci doar de conferințe ale societăților respective de matematică; dar, ce e drept, nici diasporă matematică precum a noastră nu au. În plus, unii iau titulatura ad litteram și ajung să ceară, agresiv, să se vorbească în română. S-a întîmplat în a doua zi a congresului, la sfîrșitul expunerii unui coleg, român de origine, din America. Lucru nedelicat, pentru că întotdeauna avem și invitați nevorbitori de limbă română. Și, pentru unii, formați de mici în alte țări, aproape imposibil: nu stăpînesc terminologia de specialitate în limba română, nu au citit, nici vorbit matematică decît în engleză, franceză sau germană. Dincolo de asta, reacția acelei doamne, despre care nu am vrut să aflu cine și de unde este, exprimă o formă de naționalism primitiv pe care mă tem că doamna în chestie îl insuflă elevilor sau studenților săi. Vai de ei! E tonic să vezi atîția matematicieni foarte buni, unii excepționali, adunați la un loc. E și mai îmbucurător să v