În fişa numărul 6063 aflăm că „în 1720 Mercy ordona să fie băgaţi la închisoare toţi negustorii ambulanţi care circulau prin Banat, oferindu-şi marfa, deoarece acestia prejudiciau comerţul (de stat). În: Szentklaray J. Mercy Claudius Florimund kormányzata a temesi bánságban, 1909, pag. 132.“
Grea lupta aceasta cu negustorii ambulanţi. Îi ştim cu toţii pentru că au răzbit pînă în zilele noastre, îi putem vedea peste tot, prin iarmaroace cărora li se spune astăzi pieţe de vechituri, odinioară erau denumite, exotic, ocsko-piaţ’ – ceea ce era cam acelaşi lucru. Vecinul Wondracsek de pe strada Memorandului 25 merge acolo, la piaţ’, cu bătrînele vechituri pe care le dibuie prin podul casei lor de pe timpurile monarhiei austro-ungureşti. Este şi el uimit cum se pot vinde te miri ce lucruri care par să nu aibă nici o valoare. „Ce antichităţi mai ai, Wondracsek-bacsi“, îl întreabă cunoscuţii, cei care vin săptămînal la ocsko-piaţ’ şi-l ştiu bine, nu trec prin piaţă fără să se uite prin bulendrele lui. El le arată intimidat pentru că nu ştie cam cît costă, se uită cu mare atenţie la şmecherii care pricep mai bine cum e cu preţul. Tot aşa ştiu şi ţiganii gabori – ăştia cu pălării mari, negre, ţigani blonzi din naştere care vorbesc cu el ungureşte, şi caută să-l tragă pe sfoară, se interesează de unde are bulendrele – dar Wondracek-bacsi nu le spune, ba chiar îi înfruntă încruntat: „da’, ce te interesează de unde le am, dacă vrei, cumperi, dacă nu, du-te cu Domnul!“.
Gaborul face pe niznaiul, o dă pe glumă, se vede bine că antichităţile lui din podul părăginit al casei celei mici din spate, de pe vremea bunicilor, pot aduce bani. Pot, dacă şti să le preţăluieşti, dacă le cunoşti valoare şi nu te trag în piept ţiganii gabori care se ocupă de „antichităţi“ pe care le vînd mai apoi la italieni. A aflat asta de la vecinul Samu-bacsi şi de
