Sunt zile cand in Romania totul pare urat. Oamenii cu gesturile lor marunte, vesnic agresivi, felul abrutizat in care te privesc, dublul discurs intalnit la tot pasul, oameni care una spun si alta fac, ura din trafic, isteria de la televizor, politicienii goi. Arata hidos infrastructura, arhitectura, casele de neam prost, mizeria, saracia. Nu ne iese nimic, guvernarea merge prost, vedem peste tot coruptie si incompetenta si avem, in general, putine motive de speranta. Cam asa arata tot spatiul acesta blestemat din Est. Comunismul si tranzitia a mutilat oamenii si locurile cam la fel, in Bulgaria, in Ungaria sau aiurea. Diferentele sunt minore, in sus sau in jos.
Discut uneori cu un amic despre cenusiul tarilor ex-comuniste si despre motivele de pesimism de mai sus. El respira alt aer, traieste parca pe alta planeta. Vine din cultura occidentala, a calatorit mult si taie Romania in lung si-n lat. Intr-o tara obisnuita sa huleasca zilnic raul si uratul, are totusi ochi pentru frumos si bine. Ii spun ca generatia mea a crescut jinduind la Occident, la standardele si etica lui, ca ne-am impacat cu semi-ratarea intr-o cultura minora si avand mereu, in fata, perspectiva dezastrului, nu a fericirii.
A revenit cu un mail, dupa o astfel de discutie. Nu m-as fi gandit sa-l reproduc daca n-ar fi pus, pana la urma, in discutie atitudinea noastra, a tututor. Cum putem merge mai departe? Ocupati mereu cu raul din jur, sufocati de urat sau cautand binele, cultivandu-l refugiati in oaze mici de frumusete? A acceptat sa redau mai jos o parte din observatiile lui despre Romania. Este, in definitiv, un dialog intre doua moduri de a fi: altul unul mai pesimist si mai intunecat, altul mai optimist si mai solar. Mai avem apoi si viziuni politice diferite. Ascultati-l:
"Recent m-am gandit inca o data la convorbirea noastra despre Romania si Europa de Est,
