Pentru mulți tineri, primul job are aromă de cartofi prăjiți, pizza, hamburgeri sau cafea. Deși reprezintă una dintre cele mai perisabile categorii profesionale, lucrătorii comerciali de la fast-food-uri trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a fi angajați.Principalele fast-food-uri prezente în România, Mcdonald’s și KFC, angajează în prezent personal, cu și fără diplomă de bacalaureat.
KFC caută persoane cu atitudine pozitivă și cu veleități pentru lucrul direct cu oamenii, dar și cu bacul luat.
„Bacalaureatul este obligatoriu la anumite funcții , cele mai multe, dar sunt unele pentru care diploma nu este necesară”, ne-a spus training managerul KFC.
Conform legii, în fișele de post ale personalului de curățenie se cer doar sudii generale, opt clase fiind suficiente pentru a putea fi angajat.
Salariul pe care îl poate primi un tânar începator la KFC Romania este confidențial, pentru că „doar candidații care participă la interviu primesc informații despre salariu”, ne-a declarat Alina Spiridon, training manager la KFC România.
Totuși, pe diverse forumuri de tip "întreabă-răspunde", foștii angajați discută de aproximativ 800 de lei în primele două-trei luni.
Potrivit Alinei Spiridon, dupa două luni, salariul la KFC crește cu 10% și crește progresiv la fiecare 4, 6, 12 luni cu 5%, 10%, respectiv 15%, în funcție de rezultatele obținute de angajați la teste interne specifice.
În medie, KFC angajează 10 persoane pe lună pentru înlocuirea celor care înceteaza să lucreze la fast-food, în special în București, Timișoara și Cluj.
În 2011, compania a anunțat că va deschide 10 noi restaurante în România.
KFC dă în fiecare lună prime în funcție de performanța angajatilor, daca aceștia se dovedesc a fi cei mai buni casieri, cei mai buni bucătari etc. Angajații au ocazia de a avansa pe un post de superior într-un in