Stelian Corneliu Maţu şi Doinţa Maţu, care au însoţit-o miercuri la bancă pentru a scoate bani pe femeia de 73 de ani, jefuită de peste 90.000 de lei, au fost arestaţi preventiv, joi seară, de magistraţii Judecătoriei Târgovişte.
Cei doi soţi sunt acuzaţi de complicitate la tâlhărie, principalul atacator fiind căutat în continuare de poliţişti. Acesta este fratele Doniţei Maţu, tânărul de 32 de ani, din Bucureşti, Marius Marian Dragne, recidivist, pentru tentativă de tâlhărie, potrivit Mediafax.
Stelian Corneliu Maţu şi Doinţa Maţu, au fost introduşi în arestul IPJ Dâmboviţa. Decizia judecătorilor târgovişteni nu este definitivă, puâtnd fi atacată cu recurs de către avocaţii acestora la Tribunalul Dâmboviţa.
O femeia, în vârstă de 73 de ani, din Târgovişte, a fost atacată, miercuri, de un bărbat care i-a furat o geantă cu peste 90.000 de lei. Agresorul a fost urmărit cu maşina de serviciu de un poliţist aflat în zonă. În cele din urmă banii au fost recuperaţi, dar atacatorul a reuşit să fugă.