II
"Nobody likes you when youre dead / This is the story of my life…" fredona în gînd şi asta era tot ce putea să gîndească. Picioarele îl purtau singure aiurea pe străzile Babylonului şi ploaia începuse deja să facă supă din tot oraşul. Nu era îmbrăcat potrivit pentru vremea de-afară, dar nici nu-i păsa. Se simţea trist, incompatibil cu lumea, şi avea impresia că tristeţea lui se împrăştie ca o boală venerică în tot oraşul.
Da, atîta vreme cît mai purta semnul bărbăţiei în pantaloni. Îi era greaţă, gîndindu-se la ura asta pentru masculinitate, apoi la faptul că bolile venerice dispăruseră de cînd cu noua politică a guvernului. Nu neapărat că ar fi fost ceva normal sau de dorit, dar lipsa lor, felul în care dispăruseră îl făcea să simtă o umbră de regret. Era într-un fel viaţa înainte, la fel de mizerabilă în anumite ipostaze, dar încă mai păstra ceva din ideea de viaţă, de aventură, de necunoscut.
Acum toţi purtătorii de sex, probabil şi cei ascunşi şi nemonitorizaţi, se fereau ca de dracu. Ar fi însemnat să se dea de gol, nu? Îşi amintea că nu de curînd descoperiseră patru indivizi, doua femei şi doi bărbaţi, toţi purtători de sex. Cazul fusese răscolitor pentru toată lumea, o vreme s-a vorbit numai despre asta. Nu pentru că era posibil, ci tocmai pentru că mai era încă posibil, pentru că încă mai erau oameni care îşi aduceau aminte de vremurile de demult.
Guvernul a cam dat cu bidineaua peste. Ambele femei aveau sarcini avansate şi urmau să nască, cu siguranţă pe cale naturală, aşa spuneau cei din episodul acela al buletinului de ştiri. Era ceva şocant pentru cei mai mulţi, despre naşteri naturale nu se mai auzise de foarte multă vreme.
"Un cancer al societăţii!", aşa spuneau adulatorii, o blasfemie la adresa evoluţiei umane, urlau ei, cu toate că lui nu i se părea nimic aiurea. Dar el trăise cînd era şi altfel, însă ce putea
