Criticabile din punct de vedere stilistic, pentru că le lipseşte eleganţa economiei de mijloace, pleonasmele sunt descrise în general ca erori de gândire. De fapt, redundanţa are aproape întotdeauna explicaţii lingvistice, fiind produsă fie din dorinţa de insistenţă afectivă, fie din nevoia de dezambiguizare a enunţului.

Nu toate pleonasmele sunt evidente, uşor de recunoscut: unele sunt favorizate şi mascate de fenomenele de gramaticalizare sau de fixare a unor construcţii („îşi spune propria părere”; „se rezumă doar la...”), altele sunt transparente doar la o analiză etimologică („a- şi aduce aportul”). Două construcţii asemănătoare – a începe să pornească şi a începe să purceadă – reprezintă un tip de pleonasm mai puţin sesizat de vorbitori, în care este repetată (inutil) ideea de începere a acţiunii. Semnificaţia incoativă este prezentă atât în verbul specializat pentru această valoare – a începe –, cât şi (mai puţin transparent) în verbe polisemantice, care presupun de cele mai multe ori iniţierea acţiunii: a porni („a pleca din locul în care se află, a se pune în mişcare”; „a începe să funcţioneze”, DEX) şi a purcede („a pleca, a porni la drum”; „a începe o acţiune”, ibidem). Combinarea verbelor cu sens incoativ poate să apară mai ales în oralitatea nesupravegheată; a fost înregistrată, de exemplu, în rapoartele de monitorizare a limbii din audiovizual (disponibile pe site-ul cna.ro): „începe să pornească” (TVR Cultural, 26.V.2009); „a început să purceadă la executarea companiei Electrica” (Pro TV, 2.III.2011).

Primei construcţii îi găsim destul de multe atestări şi în scris (mai ales în scrisul nesupravegheat, găzduit din plin de internet): „în momentul când motorul începe să pornească apăs acceleraţia” (vwforum.ro); „Windowsul întârzie destul de mult până când începe să pornească” (macuser.ro); „după ce am reinstalat sistemul de operare, obser