Turcii și tătarii dobrogeni au fost reprezentați de deputatul Aledin Amet la cel de-al treilea Congres al Azerilor de Pretutindeni, ce a avut loc în Baku, capitala Republicii Azerbaidjan.
Azerbaidjanul, țară de la extremitatea orientală a Europei, legată de România printr-un parteneriat strategic, dorește să-și afirme țelurile politice în întreaga lume. În acest scop a fost organizată cea de-a treia ediție a Congresului Azerilor de Pretutindeni, la Baku, între 5 și 7 iulie. La congres au fost invitați, pe lângă azerii din diaspora, oameni politici, de cultură și jurnaliști din întreaga lume.
Deputatul constănțean Aledin Amet, care face parte din grupul parlamentar de prietenie cu Azerbaidjan-ul, a susținut, în fața unei audiențe formate din circa 2.000 de oameni, un discurs foarte bine receptat, în care a pus în evidență bunele relații dintre România și Azerbaidjan. Tot el a specificat că ambasada statului Azerbaidjan a sprijinit comunitatea turcă și tătară din Dobrogea inclusiv din punct de vedere material, prin refacerea unor lăcașuri de cult.
Baku pune Constanța pe harta energetică a Europei
Tot Aledin Amet a subliniat rolul deosebit de important al municipiului Constanța în proiectele energetice care leagă Marea Caspică de Uniunea Europeană, precum AGRI (Azerbaidjan – Georgia – România Interconnection). Traseul AGRI trece prin orașele Baku (Azerbaijan), Kulevi (Georgia) și Constanța (România). La Kulevi și la Constanța ar trebui să se construiască terminale LNG (de gaz natural lichefiat).
Miracolul azer
Deputatul constănțean s-a arătat impresionat de creșterea economică rapidă și constantă a Azerbaidjanului, dar și de modul în care aceasta se reflectă în proiectele urbanistice de amploare din capitala țării. Baku va găzdui, anul viitor, concursul Eurovision, într-o construcție spectaculoasă, care ar putea fi amplasată direct pe