Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TdF 2011: Norvegienii sunt la putere în "Marea Buclă"

Publicat in Adevarul, vineri 8 iulie 2011 ·

Thor Hushovd (Garmin-Cervelo) și-a păstrat tricoul galben și după etapa a 6-a din Turul Franșei, însă primul care a ajuns la Lisieux a fost compatriotul acestuia, Edvald Boasson Hagen (Sky). A fost cel dintâi succes al echipei britanice în "Marea Buclă".În vârstă de 24 de ani, Hagen i-a smuls victoria australianului Matt Goss, câștigător al cursei Milano - San Remo nu cu mult timp în urmă. Al treilea în etapa în lungime de 226,5 km a fost Hushovd, care l-a devansat pe Romain Feillu.

Etapa de ieri, care s-a desfășurat în Normandia, a fost perturbată de mai multe reprize de ploaie. Vremea nu i-a împiedicat pe câșiva rutieri să se aventureze înaintea plutonului. Animatori ai evadării au fost olandezul Lieuwe Westra și francezul Anthony Roux, ei fiind "acompaniași" de Johnny Hoogerland (Olanda), Leonardo Duque (Columbia) și Adriano Malori (Italia). Aceștia au avut pe la kilometrul 100 un avans de peste 11 minute, moment în care un grup în care se afla și Hushovd a contraatacat. Malori a rezistat cel mai mult, fiind ajuns cu circa 2.700 de metri înainte de linia de sosire. Într-un scurt urcuș și-a încercat șansa francezul Thomas Voeckler, însă victoria de etapă i-a revenit lui Boasson Hagen.

A fost cea de-a 52-a victorie de etapă pentru norvegian, care a câștigat cursa Gand - Wevelgem, în 2009, apoi o etapă în Il Giro. "M-am simșit foarte puternic ieri (n.a. - miercuri)", a declarat cel care locuiește la Lillehammer. Iar Hushovd și-a lăudat compatriotul: "Are capacităși enorme. Este un ciclist complet, care este peste tot. Pe munte, poate câștiga prologul, contratimpul, sprinturile".

Hushovd și-a păstrat tricoul galben, însă avansul său fașă de al doilea clasat, australianul Cadel Evens, este de numai un minut. Astăzi (n.a. vineri), etapa este una fără un relief spectaculos, între Mans și Chateauroux (218 km), avantajași fiind sprinterii. St

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 50 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 48 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 54 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°