În ultima etapă a Ligii Europene se vor disputa ultimele patru partide.
Mai sunt doar patru meciuri de disputat în Sala Sporturilor din Constanţa, apoi oi voleiul se va muta pe nisipul fierbinte al plajelor din staţiunea Mamaia. Cele patru partide se vor juca în ultima etapă a Ligii Europene, naţionalele de volei feminin şi masculin ale ţării noastre vor evolua în compania reprezentativelor Belarusului. Fetele antrenate de Darko Zakoc nu mai au nici o şansă de calificare la turneul final al competiţiei, astfel că jocurile programate în această seară şi mâine, de la ora 20.30, au un caracter amical.
De partea cealaltă, băieţii joacă pentru accederea în final-four. Pe primul loc în clasamentul grupei, tricolorii vor juca împotriva Belarusului vineri şi sâmbătă, cu începere de la ora 18.00. Un succes în una din cele două partide programate le-ar aduce băieţilor antrenaţi de Stelian Moculescu biletele pentru turneul final al competiţiei care va avea loc în Slovacia. Dacă se vor califica, tricolorii vor juca pentru al doilea an consecutiv în ultima fază a competiţiei europene.
În ultima etapă a Ligii Europene se vor disputa ultimele patru partide.
Mai sunt doar patru meciuri de disputat în Sala Sporturilor din Constanţa, apoi oi voleiul se va muta pe nisipul fierbinte al plajelor din staţiunea Mamaia. Cele patru partide se vor juca în ultima etapă a Ligii Europene, naţionalele de volei feminin şi masculin ale ţării noastre vor evolua în compania reprezentativelor Belarusului. Fetele antrenate de Darko Zakoc nu mai au nici o şansă de calificare la turneul final al competiţiei, astfel că jocurile programate în această seară şi mâine, de la ora 20.30, au un caracter amical.
De partea cealaltă, băieţii joacă pentru accederea în final-four. Pe primul loc în clasamentul grupei, tricolorii vor juca împotriva Belarusului vineri şi sâmbătă,