Procesele în care este implicat fostul director al Consumcoop, structură afiliată Federalcoop, Nicolae Chivu, par a se ţine lanţ de acesta, după ce a fost dat în judecată de societatea unde s-a lansat. În urmă cu câteva luni, făceam precizări despre acesta că, împreună cu soţia sa, Cerasela Miron, fost purtător de vorbe al Poliţiei Transporturi, cu care este asociat în cadrul SC Chivu SRL, fostul director a pus stăpânire abuziv pe un bloc, aparţinând Federalcoop, pentru a culege el banii pe chirie de la locatarii imobilului, aflat în inima Constanţei. S-a ajuns în instanţă, unde SC Chivu SRL aproape a pierdut procesul, pe latură civilă, fiind deja cu un picior în groapă, după ce Tribunalul Constanţa a desfiinţat, în parte, toate actele de executare emise de executorul judecătoresc Adrian Romanescu. Numai că, aceeaşi cauză are şi o latură penală.
Reprezentanţii Federalcoop au formulat o plângere penală împotriva fostului director şi a firmei acestuia, numai că dosarul stă prin birourile procurorilor de ceva vreme, fără a se emite vreo rezoluţie până în prezent, cu toate că, în general, penalul primează în faţa civilului. Reamintim că Nicolae Chivu şi Cerasela Miron, asociaţi în cadrul firmei Chivu SRL, au măsluit o licitaţie publică, în 2006, despre care ştiau numai ei, dat fiind că firma lor a fost singurul participant, astfel încât, cu girul executorului judecătoresc Romanescu, şi-au adjudecat imobilul şi i-au anunţat pe chiriaşi să le plătească lor chiria, chiar dacă Chivu şi Miron nici măcar nu au semnat vreun proces verbal şi nici măcar nu ştiu câte persoane locuiesc în blocul respectiv. Însă, între Chivu şi Federalcoop au mai existat şi alte divergenţe care au ajuns în instanţă.
Pe vremea când era director în cadrul Federalcoop, Chivu a vândut, cu documente false, complexul Amzacea din Constanţa. Chivu a fost trimis în judecată, împreună cu con