Cărţile mele de căpătîi, de la o vîrstă la alta, au fost destul de multe. Ceea ce mă face să cred că, de fapt, cititul, întovă- răşindu-mi întreaga viaţă, lectura, ea însăşi, mi-a fost de căpătîi. Aproape toate amintirile, de pe la 5-6ani, se leagă de cîte o carte pe care-o citem pe-atunci.

Eram în clasa întîi, la Ciceu, cînd, dîndu-mă alene într-un scrînciob aflat în spatele pavilioanelor C.F.R., mă uitam la pozele de pe paginile mari, cartonate, descifrînd textul foarte scurt de sub ele, cu Gulliver. (Mult mai tîrziu, la Dolhasca, povestindu-i prima mea lectură de-adevăratelea, întinşi amîndoi comod în nişte şezlonguri plasate în dosul casei, chiar în livada de meri, fructele putrede căzîndu-ne-n cap, Florin Mugur a rostit aforistic: „Tu mereu ai citit într-un scrînciob.”) Chestia e că Swift a rămas, mai ales prin Smerita jalbă… şi Jurnal pentru Stella, nemaivorbind de Călătoriile lui Gulliver, o constantă. Îl am în diverse ediţii, cea mai dragă mi-e cea jerpelită, lipită cu scotch, din B.P.T. Şi, bineînţeles, cea în două volume solide, cu supracopertă, din Univers. Tot pe la şase ani, după raidurile prin gunoaie, cu Ani, o unguroaică plinuţă, împreună cu care mîncam fel de fel de alimente stricate (la iniţiativa ei!; venea în curte şi mă striga, arhetipal, „Băiatule!”), răsfoiam atent o carte luată drept premiu. Era despre puţurile de ţiţei din România! O ţin minte fiindcă foile abia se mai ţineau, cusute la cotor cu aţă, şi bănuiesc că materia vîscoasă m-a urmărit pînă la obsesie şi-n poezie, cu neaşteptatele-i forme prelinse. Saltul l-am făcut imediat, în clasa a doua şi-a treia, la Belceşti, de data asta însingurat într-o colibă confecţionată de mine, întins pe burtă, sau într-un vagon de marfă, aflat pe linia moartă, cu Robinson Crusoe, Aventurile lui Tom Sawyer, Aventurile lui Gordon Pym, 20.000 de leghe sub mări… A continuat, odată cu mutarea la p