Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, demis pentru a patra oară

Publicat in Adevarul, sâmbătă 9 iulie 2011 ·

Directorul Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, Ioan Piso, a fost demis, vineri, pentru a patra oară, printr-un ordin al ministrului Culturii, Kelemen Hunor. Piso susţine că ministrul nu putea sa-l demită întrucât nu avea contract de muncă.

Conform unui comunicat de presă transmis, vineri, de Ioan Piso, aceasta este a patra oară când a fost demis din funcţia de director al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei (MNIT)."Am fost destituit pentru a patra oară din funcţia de director general al Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei, de data aceasta de către ministrul Kelemen Hunor (ordin nr. 203/08.07.2011). Fusesem numit tot de ministrul Kelemen Hunor, prin ordinul 208/09.03.2010 în urma câştigării proceselor, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", arată Piso. Piso susţine că ministrul nu s-a conformat întru totul deciziei judecătoreşti, deoarece a refuzat să încheie un contract de muncă.

"De-abia după încheierea unui contract de muncă şi după expirarea acestuia puteam fi demis de Ministerul Culturii. Eu am rămas în continuare cu cartea de muncă la Universitatea «Babeş-Bolyai». Din martie 2010 încoace, am căutat să vindec rănile profunde pricinuite muzeului în perioada de un an şi jumătate în care fusesem dat afară. Muzeul ajunsese în proces cu Universitatea «Babeş-Bolyai» pentru clădire şi risca să o piardă", explică el.

Contract fraudulos

Conform sursei citate, repararea depozitelor s-a făcut prost şi incomplet, umiditatea a crescut în acestea, în loc să scadă, iar la înlocuirea acoperişului au fost puse planşee de beton fără o expertiză şi o consolidare a clădirii. "Rezultatul constă în avarierea gravă a structurii de rezistenţă. Am cerut tuturor autorităţilor sprijin pentru ca muzeul să obţină o clădire reprezentativă în centrul Clujului. Am protestat faţă de desfiinţarea tuturor expoziţiilor din c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 55 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Constanţa: Bărbat, arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră, lovind-o cu maşina/ Anterior, el o ameninţase cu moartea/ Femeia are nevoie de două luni de îngrijiri medicale

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră şi a lovit-o cu maşina când femeia mergea pe trotuar, evenimentul având loc pe o stradă din Cernavodă, judeţul Constanţa. Bărbatul susţine că a fost un accident şi nu

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 5 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°