Poliţiştii din Sinaia au găsit principalul autor al unor furturi din locuințele de vacanță aparținând unei societăţi comerciale din Bucuresti, de unde au fost furate 10 televizoare LCD, băuturi alcoolice și un parfum, prejudiciul cauzat fiind de de aproximativ 25.000 lei.
Totodată, poliţiştii din Buşteni au fost sesizaţi despre două spargeri de case de vacanţă, de unde au fost furate bunuri electrocasnice, scule, materiale feroase şi neferoase şi alte categorii de bunuri.
Din investigaţiile poliţiştilor a rezultat că alte asemenea spargeri fusesera comise şi în staţiunea Azuga.
Din cercetări a rezultat că principalul suspect este Dumitru Stanciu, de 33 de ani, din municipiul Mediaș. Hoţul a fost găsit în Braşov.
În urma verificărilor efectuate au fost găsite şi recuperate o parte din bunuri.
Față de bărbat s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a recuperării întregului prejudiciu.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos: