Daca cineva ar intra in biserica la care mergeti duminica si ar incepe sa ii darame turlele si sa ii dea sfintii jos de pe ziduri, daca i-ar topi clopotele si cu o drujba i-ar face bucati altarul, nu ati fi ingroziti? Nu ati incerca sa il opriti pe nebun, fie si cu forta? Ei bine, aceasta necuviinta se petrece cu o catedrala uriasa, lasata de Dumnezeu oamenilor pe pamant: padurea. Templul vietii, in care slujba o canta pasarile cerului si florile parfumeaza aerul, e devastat. Locul sacru al acestui pamant, unde odinioara batranii se spovedeau brazilor uriasi este daramat de cativa nebuni, oameni bolnavi dupa bani si putere. Cineva trebuie sa ii opreasca. Noi trebuie sa ii oprim.
VICTOR GIURGIU este Presedintele Sectiei de Silvicultura a Academiei de Stiinte Agricole si Silvice. Intreaga sa viata a fost pusa in slujba padurilor Romaniei. Am stat de vorba cu domnia sa, pentru a afla, de la cea mai competenta sursa, care este situatia adevarata a padurilor romanesti.
"Suntem pe marginea prapastiei!"
Catalin Manole: - Pentru un portret cat mai aproape de adevar al padurii romanesti de astazi, va propun sa incepem cu un scurt istoric. Care a fost destinul ei pana acum?
Victor Giurgiu: - As incepe cu o constatare pe cat de adevarata, pe atat de uluitoare: toate evenimentele politice care au schimbat favorabil destinul nostru national au fost urmate de masive despaduriri, de reduceri drastice ale suprafetei padurilor! Aproape fara exceptie, marile reconstructii si dezvoltari economice ale tarii s-au facut prin sacrificarea padurii. Ea a avut de suferit, in primul rand, dupa cucerirea Daciei de catre romani, la formarea cnezatelor si voievodatelor romanesti, la dobandirea independentei economice, ca urmare a Pacii de la Adrianopol, in 1829, cand au cazut prada padurile de stejari din campii, la Unirea Principatelor, in 1859, si la
