Adrian Mititelu nu uită şi nu iartă! Conform zicalei "Dacă nueşti cu mine, atunci eşti împotriva mea", bossul Ştiinţei tinde săse umple de ridicol după ultimele măsuri luate contra jucătorilorcare au îndrăznit să depună memoriu pentru a pleca liberi de laCraiova.
Surse din anturajul clubului oltean ne-au dezvăluit că AdrianMititelu şi-a ieşit din minţi când a văzut că mulţi jucători de-aisăi doresc să fie declaraţi liberi de contract din cauzarestanţelor financiare. În aceste condiţii, patronul Ştiinţei atrecut la atac. Primul vizat: Ovidiu Dănănae. "Domnul Mititelu l-aamendat pe Dănănae cu 22.000 de euro deoarece nu şi-a predat lamagazie un tricou din setul echipamentului de la club. Apoi a maiprimit amendă de încă 20.000 de euro deoarece a dat declaraţii înpresă fără acordul clubului", ne-a declarat o sursă din interiorulclubului oltean.
Prepeliţă, "ars" cu30.000 de euro!
Nici fostul căpitan al Universităţii, Andrei Prepeliţă, nu a scăpatde furia lui Mititelu. Mijlocaşul oltean a fost amendat pe 4 iuliecu aproximativ 30.000 de euro deoarece a negociat cu Steaua fărăacordul clubului şi a acordat declaraţii în presă fără ştiinţaconducerii.
Vrea 10milioane de euro de la Găman şi Bărboianu!
Mai mult, patronul Ştiinţei îi anunţă pe rebelii Valerică Găman şiŞtefan Bărboianu că vor avea de plătit o sumă colosală în cazul încare nu se vor prezenta până la finele lunii iulie laantrenamentele Ştiinţei: "Găman şi Bărboianu trebuie să se prezintela Craiova. Dacă nu vor veni în termen de 30 de zile, li se varezilia unilateral contractul şi vor trebui să plătească 10milioane de euro daune".
Craiova,în pericol de a fi dezafiliată!
Printre multe alte decizii, Comitetul Executiv al FRF a decis ierisă-i dea un ultimatum lui Adrian Mititelu să-şi închidă toateprocesele intentate pe cale civilă împotriva